Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blatiştii decimează bugetul C.F.R.

Publicat in Timpolis, joi 26 aprilie 2012 ·

Este lucru ştiut că la nivel naţional, C.F.R. se află pe prima poziţie în lista de companii de stat la care Fondul Monetar Internaţional a solicitat reducerea pierderilor şi restructurări importante. Situaţia financiară din întreg sistemul feroviar nu dă, însă, semne de revigorare. Numărul călătorilor scade, poate şi din cauza preţului biletelor, invers proporţional cu numărul blatiştilor, care creşte spectaculos de la an la an. Cu toate acţiunile de supracontrol, se pare că societatea C.F.R. Călători nu poate combate în mod eficient fenomenul călătoriei frauduloase, care a devenit, în unele zone cel puţin, un adevărat sport naţional.

32.000 de blatişti pe an, doar în Timiş

Există trasee în fiecare judeţ, inclusiv în Timiş, pe care călătoria fără bilet este la ordi­nea zilei. Cu toate acestea, doar o parte din călătorii frauduloşi sunt prinşi şi sancţionaţi, în urma acţiunilor de supracon­trol. Restul fie reuşesc să scape nesancţionaţi, fie ajung la înţe­legeri amiabiale cu conductorii de pe traseele respective.

Conform răspunsului la o solicitare de informaţii trimisă C.F.R. Călători, în Timiş, anul trecut au fost depistaţi fără le­gitimaţii de călătorie 32.683 de călători, cărora li s-au eliberat bilete la tarif de taxare în tren în valoare de 575.571 de lei. Lucrurile nu au stat mai bine nici pe primele trei luni ale acestui an, când, pe raza Re­gionalei C.F. Timişoara, au fost depistaţi fără legitimaţii de că­lătorie 5.986 de călători, cărora li s-au eliberat bilete la tarif de taxare în tren în valoare de 109.443 de lei.

Însă, conform reprezen­tanţilor C.F.R., din acest număr foarte mare de blatişti, mai puţin de 1% se aleg cu amendă. “Din cei 38.669 de călători de­pistaţi fără legitimaţii de călă­torie în perioada ianuarie 2011 - martie 2012, le-au fost întocmi­te procese-verbale de contra­venţie unui număr de 191 de călăt

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 6 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 3 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 9 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 12 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 6 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°