Foto: Arhivă personală Iulia Gorneanu Ne aflăm la început de An Nou Pastoral, deschis la 23 aprilie de Sângiorz, patronul turmelor şi al păstorilor, iar zilele stau sub semnul nenumăratelor practici ritualice, organizatorice, economice şi chiar juridice. Este timpul formării turmelor, a primului muls, al "măsurişului”, e vremea aprinderii focului viu, a tocmirii ciobanilor şi a stabilirii locurilor de păşunat.

În săptămâna acesta, ciobanii organizează adevărate petreceri cu muzică şi voie bună, ecou peste timp al serbărilor Romei Antice. Acestea erau ocazionate de ziua zeiţei Pales (21 aprilie), când "zânei i se aducea de jertfă o turtă, pe urmă de mâncare şi lapte călduţ” iar păstorii "făceau pregătirile pentru curăţirea religioasă a oilor.(…) Stropeau cu apă pământul la strungă şi pe urmă îl măturau cu mătură de nuiele, înfrumuseţau strunga cu frunze şi ramuri, şi uşa o acopereau cu o cunună mare (...)

Pe vatră se făcea foc din ramuri de rozmarin, brad, oliv şi laur… Ospătarea cu mâncăruri şi băuturi se ţinea afară la câmp şi era urmată de încă o curăţire religioasă prin foc (…) Între sunete de chinvale şi fluiere se mâna turma de oi de trei ori peste foc şi pe urmă şi păstorii săreau de trei ori peste foc” (A.T. Marienescu, 1874).

Apa, focul şi ramurile verzi sunt elemente apotropaice prezente în toate ritualurile din zilele de Sângiorz, divinitate autohtonă a vegetaţiei peste care s-a suprapus sărbătoarea Sfântului Gheorghe.

În calendarul popular al românilor, acesta este momentul începerii unui nou An Pastoral iar obiceiurile cu care este întâmpinat la stânele de munte sunt aproape identice cu cele de acum câteva mii de ani, reconfirmând faptul că ciobanii au fost dintotdeauna cea mai conservatoare categorie socială. Mari călători, vigilenţi, contemplativi, cu o viziune filozofică asupra lumii, cunoscători ai munţilor şi cerului, ai văi