Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irina Păcurariu lansează la TVR 1 campania „România deşteaptă“

Publicat in Adevarul, joi 26 aprilie 2012 ·

Prin campania „România deşteaptă“, postul public spune povestea zecilor de studenţi şi profesori români activi în mediile universitare din străinătate.

„România deşteaptă“ este cea mai nouă campanie a TVR care va spune poveştile a zeci de studenţi şi profesori români de la marile universităţi ale lumii. Jurnalista Irina Păcurariu lansează din 30 aprilie noua serie de reportaje – „România deşteaptă“, având ca temă viaţa celor mai importante universităţi din lume.

Regulile, grilele de selecţie la aceste universităţi, dar mai ales succesul unor români care au studiat sau continuă să lucreze în universităţi precum Harvard, Princeton, Yale, Stanford, Berkelay, King‘s College, Sorbona, Heidelberg, Lyon au fost adunate de Irina Păcurariu în zece episoade de câte o oră fiecare. TVR 1 va difuza seria „România deşteaptă“ în fiecare luni de la ora 21.00.

Cum se vede România de la Oxford, Cambrigde, Harvard, Stanford, Sorbona, Princeton sau Yale? Cât de lung a fost drumul acestor români care au studiat sau continuă să muncească în aceste universităţi? Ce planuri au? Se vor întoarce ei acasă? Acestea sunt doar câteva dintre multele răspunsuri pe care Irina le va obţine la „România deşteaptă“.

Români excepţionali şi încă anonimi sau personalităţi ca ale regizorului Andrei Şerban se vor uita către casă şi vor dezvălui cât de mult mai înseamnă locul unde s-au născut. Toţi aceşti români încearcă să găsească un răspuns la întrebarea: „este inteligenţa cel mai bun produs de export al României?”

„Educaţia este considerată principala şansă pentru sănătatea acestei naţiuni. O astfel de temă este (aproape) obligatorie în aceste vremuri, în care dileme de tip învăţământ privat/public sau studiu în ţară/în afara ei sunt subiecte recurente pe agenda publică.

În plus, sistemul autohton pare să-şi mărturisească, măcar tacit, eşecul. Chiar dacă acesta nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°