Micuţul mort de câteva zile a fost găsit joi în zona podului de cale ferată de la intrarea în Broscărie. Anchetatorii încearcă să stabilească acum cum a murit.
UPDATE: Potrivit unui comunicat al Poliției Sibiu, ”pe strada Dorobaţilor, pe un teren viran situat între şosea şi calea ferată, a fost identificat cadavrul unui baiat în vârstă de aproximativ 4-5 ani, acoperit până la nivelul gâtului cu un sac de gunoi de culoare neagră. Copilul era îmbrăcat cu o bluză de bumbac cu mâneci lungi cu dungi orizontale de culoare albastru, alb, galben şi portocaliu, o bluză cu mânecă lungă de culoare crem, hanorac din bumbac de culoare albastră, fără mâneci, colanţi de culoare bleumarin închis cu dungi orizontale de culoare gri dechis, chiloţi de culoare roz.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Sibiu, iar în urma efectuarii necropsiei nu au fost identificate elemente din care să rezulte că moartea a fost violentă. Nu s-a putut stabili cauza decesului, urmând a se efectua şi examenul toxicologic şi histopatologic”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteş, nu sunt copii dispăruţi de vârsta lui nici în Sibiu şi nici în ţară, iar cercetările în acest caz continuă, pentru a se stabili cum a murit micuţul.
„Un băieţel în vârstă de aproximativ 4 ani a cărui identitate până acum nu a fost stabilită a fost găsit în cursul acestei zile decedat, sub un pasaj în apropierea unei zone de cale ferată din municipiul Sibiu. Cadavrul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, urmând a fi stabilite condiţiile şi împrejurările în care a decedat. Acest caz este în continuare cercetat dee către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu”, spune Luciana Balteş.