Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TVA-ul nu permite deschiderea Celrom

Publicat in GAZETA de SUD, joi 26 aprilie 2012 ·

Combinatul Celrom din Drobeta Turnu Severin a fost cumpărat, în urmă cu o lună, de un om de afaceri cu suma de 10.200.000 de euro, bani care au fost plătiţi statului şi din care lichidatorii şi-au luat comisionul de 8%. La începutul acestei săptămâni, foştii angajaţi, care de trei ani au fost trimişi acasă în şomaj tehnic, au fost rechemaţi la muncă pentru repunerea fabricii în funcţiune. Lichidatorii au aflat şi au depus o contestaţie, cum că ar mai fi de plătit aproape 700.000 de euro TVA, pe care cumpărătorul trebuie să îi achite dacă vrea să redeschidă combinatul.

Oamenii, nemulțumiți, au venit la sediul combinatului să ceară lămuriri, numai că aici au dat nas în nas cu paznicii, care au primit sarcină clară de la lichidatori, ca nimeni, nici măcar noul patron, să nu intre în fabrică până la achitarea celor 700.000 de euro.

„Am muncit aici împreună cu soţul de dinainte de a ne căsători, eu 20 de ani, el 35, şi după atâţia ani am ajuns să stăm pe la porţile fabricii şi să ne cerem drepturile la nişte oameni care pur şi simplu vor să facă bani fără să muncească. Dacă omul acela a venit şi a băgat banii în contul statului, a cumpărat cu peste zece milioane de euro fabrica, acum de ce vin şi spun că mai trebuie să mai plătească încă nu ştiu cât?! Domnii lichidatori îşi fac salariile cu ce vând din fabrică şi noi nu avem ce să punem pe masă! Am înţeles că au câte 6.000 de lei pe lună fiecare. Ei sunt patru, deci din combinatul nostru se duc lunar 24.000 de lei numai în salariile lor, dar ne spun că fabrica este o ruină“, a spus Florentina Vieşoiu, angajată Celrom.

Constantin Isvoranu a acţionat grupul de lichidatori în instanţă

Constantin Isvoranu, omul de afaceri care a cumpărat Celrom, a acţionat grupul de lichidatori în instanţă şi spune că suma de 10.200.000 de euro a fost negociată de la început ca fiind totalul care trebuie a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°