Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controale ale autorităţilor de mediu în locaţiile pentru picnic, de 1 Mai. Motivul: descurajarea celor care lasă în urmă gunoaie

Publicat in Alba24, joi 26 aprilie 2012 ·

Echipe mixte ale Gărzii de Mediu, Romsilva şi inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare desfăşoară, în perioada 28 aprilie – 1 mai, acţiuni de control extinse în locaţiile cunoscute pentru picnic din toată ţara. Cei care vor ieşi la iarbă verde, cu grătar şi cele necesare pentru sărbătorirea “tradiţională” a zilei de 1 Mai trebuie să ştie că s-ar putea trezi cu autorităţi care să-i verifice dacă strâng resturile din urma pregătirii mâncării ori distracţiei în aer liber, în caz contrar existând posibilitatea acordării de amenzi.

Acţiunea a fost anunţată miercuri de ministrul Mediului, Korodi Attila, care a spus că a solicitat autorităţilor locale o situaţie a locaţiilor tradiţionale de picnic din fiecare zonî din ţară, care urmează să fie amenajate şi dotate cu containere pentru colectarea deşeurilor, locuri speciale pentru aprinderea focului, toalete ecologice. Până atunci, echipele de control vor face razii în unele zone de acest fel, cu scopul de a descuraja comportamentul unor cetăţeni care lasă în urmă gunoi şi pot afecta astfel zona de picnic. Nu vor fi aplicate amenzi decât în cazul în care “turiştii” nu cooperează cu autorităţile.

Ministrul a amintit că astfel de verificări vor fi efectuate şi în Alba, alături de alte locuri din apropierea capitalei, lângă Braşov, Suceava, Ialomiţa, dar şi în Hunedoara, Caraş-Severin, Cluj, Sibiu şi Mureş.

Aşadar, localnicii care aleg să iasă la aer liber, distracţie şi grătarul “tradiţional” de 1 Mai pe valea Mureşului, a Ampoiului, a Arieşului sau în alte locaţii cu iarbă verde din judeţul Alba trebuie să se înarmeze cu răbdare şi responsabilitate faţă de mediul înconjurător, pentru a nu transforma minivacanţa din această perioadă în zile cu stres şi amintiri costisitoare.

Legea 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 27

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 55 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°