Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TVR caută afară "România deşteaptă"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 aprilie 2012 ·

Mii de studenţi şi profesori români, după unele calcule neoficiale, în jur de 50.000, studiază sau lucrează la mari universităţi, cum ar fi Harvard, Princeton, Yale, Stanford sau Sorbona.

"Este reconfortant să ştii că putem performa acolo, că avem, de exemplu, un român care a terminat în trei ani un doctorat la Princeton, durata medie fiind de cinci-şase ani, a lucrat apoi pentru Guvernul Japoniei, pentru ca, foarte repede, să fi ajuns unul dintre cei mai tineri profesori de strategie la Harvard Business School. Este vorba despre Andrei Hoisi", povesteşte Irina Păcurariu prezentatoarea emisiunii.

Din 30 aprilie, pe TVR 1, de la ora 21.00, în 10 ediţii, aflăm dacă inteligenţa este cel mai bun produs de export al României, în campania declanşată de TVR1 "România deşteaptă".

"A fost un tur de forţă. În doar câteva zile, o adevărată vânătoare de adevăruri despre o generaţie născută după 1990. Veţi descoperi caractere incredibile, pe care este greu să le bănuieşti, luând în calcul vârstele lor", crede Irina.

Cei mai mulţi, surprinzător, nu sunt olimpici, aceştia reprezintă doar o mică parte. Unii nu aveau nici banii de drum când au aplicat şi alţi doritori nici măcar nu deţineau un paşaport.

"Sunt zeci de poveşti, este greu să cauţi o concluzie comună, dar indiferent de ceea ce şi-au propus să facă peste o săptămână sau 10 ani, majoritatea este decisă dacă nu să revină în România, măcar să stea oriunde în lume, cu faţa la România. Expresia îi aparţine lui Tianu Burduja, absolvent de Stanford, dublu masterand la Harvard, care lucrează la o mare companie de consultanţă în Washington, dar îşi calibrează viitorul având România cap de pod", spune Păcurariu.

În ceea ce priveşte imaginea României, Irina Păcurariu spune că cei plecaţi văd şi "cele mai ascunse cicatrici" ale "eternei şi fascinantei noastre tranziţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 33 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 21 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°