Grupele B şi C din Liga Liceelor la fotbal în sală, care au în componenţă câte cinci echipe, şi-au disputat joi etapa a doua. În fiecare serie s-a înregistrat câte un rezultat de egalitate şi câte o victorie clară de partea favoritelor. Partidele au fost spectaculoase, cu multe goluri înscrise şi rezultate surpriză.
În Grupa B (sala LPS)
”Unirea” – ”Traian Vuia” 5-5 (2-2)
Cei de la ”Unirea” au deschis scorul foarte rapid, dar ”Traian Vuia” a egalat imediat şi apoi a trecut la conducere. Înainte de pauză, ”uniriştii” au restabilit egalitatea. ”Traian Vuia” a luat o opţiune serioasă pentru a obţină victoria, înscriind de trei ori după pauză, dar ”Unirea” a revenit şi a egalat în ultimele minute. Au înscris: Mihai Avram 2, Alex Stoica, Emanoil Capră şi Radu Pîrlea, pentru “Unirea”, Marius Gherghel, Raul Halat, Alex Stoica (autogol) şi Adrian Berchi 2, pentru ”Traian Vuia”.
”Pedagogic” – ”Ion Vlasiu” 3-8 (2-6)
Echipa de la Liceul Pedagogic ”Mihai Eminescu” s-a prezentat la acest prim meci al ediţiei a doua sub nivelul primeia şi a fost dominată clar de cei de la Grupul Şcolar ”Ion Vlasiu”. Învingătorii s-au desprins în prima repriză, dar după 5-0 cele două goluri primite păreau că relansează partida. Ion Vlasiu a mai punctat o dată până la pauză şi în partea a doua a conservat rezultatul. Au înscris: Kuti Zorand 2 şi Cătălin Urcan pentru învinşi, Farkas Robert 4, Lukacs Andras, Adrian Fechete şi Puczi Zsombor 2, pentru învingători.
Grupa C (sala ”Serafim Duicu”)
”Papiu Ilarian” – Liceul de Artă 16-1 (10-0)
Partida care înregistrează recordul de scor surprinde în oarecare măsură. Chiar dacă şi în prima ediţie ”artiştii” primeau câte 12 goluri, de această dată au fost zdrobiţi de o echipă care nu a impresionat la prima participare. ”Papiiştii” au avut în Tamas Axinte principalul marcator, cu 6 reuşite, secondat de Tudor Şa