Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazine tot mai mici

Publicat in Ziarul Financiar, joi 26 aprilie 2012 ·

Hipermarketurile au ajuns să aibă un rol marginal în dezvoltarea pieţei de retail în Europa Centrală şi de Est, locul lor fiind luat treptat de spaţii comerciale de dimensiuni mai mici. După un deceniu şi jumătate în care piaţa de retail din regiune s-a dezvoltat într-un ritm alert şi mai ales în oraşele mari, unde s-a ajuns la un grad ridicat de acoperire, retailerii s-au trezit în faţa unei noi provocări: cum să ajungă la clienţii din oraşele mai mici?

Fenomenul este vizibil mai ales pe pieţe precum Cehia sau Polonia, unde gradul de dezvoltare al sectorului de retail este mai mare, dar nu este încă prezent pe pieţe ca Rusia sau Ucraina, aceasta din urmă aflându-se într-o fază relativ incipientă de dezvoltare.

Lanţurile internaţionale au fost ţinute mult timp departe de piaţa ucraineană, care s-a dezvoltat exclusiv pe seama companiilor locale, astfel că gradul scăzut de saturaţie al pieţei şi potenţialul ridicat al acesteia (Ucraina are 46 de milioane de locuitori) creează perspective foarte bune pentru investitorii străini.

Cehia, spre exemplu, a ajuns în prezent la peste 280 de hipermarketuri având o populaţie totală de 10 milioane de locuitori, ceea ce înseamnă o unitate la fiecare 35.000 de locuitori. Mai mult, există oraşe precum Karlovy Vary (celebru pentru unul dintre cele mai vechi festivaluri de film care are loc anual aici), unde există un hipermarket la 21.000 de locuitori. Un grad de saturaţie ridicat se înregistrează şi în oraşele Zlin sau Ostrava, cu circa 30.000 de locuitori la un hipermarket.

Ce vor clienţii. În acest context, retailerii încear­că să acopere în prezent oraşele mai mici, care au fost neglijate în perioadele de dezvoltare din trecut, astfel că majoritatea unităţilor noi sunt spaţii comerciale de dimensiuni reduse (circa 3.000-4.000 de metri pătraţi), potrivit unui studiu al firmei de consultanţă im

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 49 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°