Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Socializarea, micul și berea: USL va organiza o serbare câmpenească de 1 Mai la Cluj

Publicat in Adevarul, joi 26 aprilie 2012 ·

USL va organiza la Cluj, de 1 Mai, o serbare câmpenească la care vor lua parte și candidații la alegerile locale. Organizația PDL Cluj nu a pregătit nimic electoratului de Ziua Internațională a Muncii.

USL va organiza, de 1 Mai, o serbare câmpenească într-o zonă de agrement a municipiului Cluj-Napoca, la care sunt aşteptate aproximativ 500 de persoane, fiind prima astfel de manifestare după 2009 şi având tentă electorală, în condiţiile în care sunt invitaţi candidaţii PSD, PNL şi PC la alegerile locale.

Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Ana-Maria Danciu, a spus că la serbarea câmpenească vor participa aproximativ 500 de membri şi simpatizanţi ai USL.

„USL Cluj va organiza de 1 Mai o serbare câmpenească în zona Pădurii Făget de lângă Cluj-Napoca, la care sunt aşteptaţi circa 500 de membri şi simpatizanţi ai PSD, PNL şi PC.

Aceştia vor servi mici şi bere, conform tradiţiei, dar nu va avea loc niciun spectacol de muzică populară. La manifestare vor participa şi candidaţii USL pentru Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, dar şi candidaţii USL pentru funcţia de primar al municipiului, senatorul Marius Nicoară, respectiv pentru preşedinţia CJ, deputatul Horea Uioreanu", a declarat Danciu, citată de Mediarfax.

Potrivit acesteia, costul micilor şi al berilor va fi asigurat din fondurile celor trei partide.

„Se poate spune că este şi o acţiune de socializare, de cunoaştere a candidaţilor noştri, ţinând cont că se apropie campania electorală pentru alegerile locale din 10 iunie. Vom avea şi un cort mare în culorile USL", a spus purtătorul de cuvânt al PSD Cluj.

Liderii PDL Cluj spun, însă, că nu vor organiza nicio acţiune de 1 Mai, dar că în această zi ar putea avea loc întâlniri ale membrilor, ţinând cont de apropierea alegerilor.

Liderul filialei judeţene, deputatul Daniel Buda, a declarat că în ultimii ani fieca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Captură record de cocaină în România. Drogurile, găsite în 16 tone de pulpă de fructe / Detalii din „operațiunea exotic”

HotNews acum o ora
O cantitate „record” de cocaină a fost capturată de autorități, a anunțat marți Poliția Română. Drogurile au fost descoperite într-un container care trebuia să ajungă în Olanda și în care se aflau butoaie cu 16 tone de pulpă de fructe congelate. Con

Auchan a retras o pâine de la vânzare din cauza suspiciunii de contaminare cu corp străin. Clienții pot primi banii înapoi fără bon

Libertatea acum 28 minute
Un lot de pâine a fost retras din magazinele Auchan din cauza unei posibile contaminări, potrivit ANSVSA. Cei care au cumpărat pâinea Auchan Toast sunt sfătuiți să nu o mănânce și să vină cu ea în magazin ca să își ia banii înapoi, chiar dacă nu mai

Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Mediafax acum 3 ore
Specialişti din cadrul MApN şi SRI au cercetat marţi o zonă aflată la sud de localitatea Plauru, judeţul Tulcea, unde a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă. „Aria cercetată este situată în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, ne

Adolescent de 14 ani, atacat de urs pe Transfăgărăşan. Fiara i-a sfâșiat copilului mâna stângă. S-a dat mesaj Ro-Alert pentru populație

Ziare.com acum 3 ore
Un adolescent de 14 ani a fost atacat, marţi, 24 septembrie, de un urs, într-o localitate din judeţul Argeş, pe Transfăgărăşan. Autoritățile au transmis mesaj Ro-Alert pentru populație. ”Sesizare de persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ

Arafat: Intrăm în faza de pregătire înainte de viitura care vine pe Dunăre. Comparativ cu ce s-a întâmplat la Galaţi, aici ştim că vine viitura / Autorităţile să pregătească populaţia dacă e nevoie de evacuare, să îşi ia actele, banii, medicamente

News.ro acum 4 ore
Secretarul de stat în MInisterul de Interne, şeful DSU Raed Arafat a declarat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) din judeţele traversate de fluviul Dunărea, având ca obiectiv

Comisar din Garda de Mediu Prahova, plasat sub control judiciar pentru luare de mită / A luat 5.000 de lei de la administratorul unei firme pentru a nu-l sancţiona

News.ro acum 2 ore
Un comisar din Garda de Mediu Prahova a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de procurorii DNA de luare de mită. ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiuni

Stroe (PNL): Nu mai putem avea încredere în PSD. Îşi doreşte prea mult toată puterea

Mediafax acum o ora
„PSD este ultimul care să vorbească despre <haos politic> sau despre <minciună>, aşa cum spun reprezentanţii acestui partid. Schimbările de decizie ale PSD, de pe o zi pe alta, făcute cu ochii pe sondaje şi din interes electoral, au devenit o practi

Kroos, după ce UEFA a recunoscut henţul lui Cucurella la meciul Germaniei cu Spania: Le-a luat trei luni să-şi dea seama că a fost un henţ pe care aproape toată lumea a putut să îl vadă într-o secundă...

News.ro acum o ora
Fostul internaţional german Toni Kroos regretă că UEFA a avut nevoie de aproape trei luni pentru a recunoaşte henţul Marc Cucurella, în sfertul de finală al Euro-2024 pierdut de Germania în faţa Spaniei, scor 1-2, în 5 iulie. „Le-a luat trei luni să

Mircea Rednic, operat de urgență la inimă » Care este starea antrenorului

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Mircea Rednic (62 de ani), antrenorul celor de la UTA Arad, s-a simțit foarte rău după , și a fost transportat de urgență la spital, acolo unde a suferit o nouă intervenție chirurgicală la inimă.

Avertizare de călătorie pentru Croația, din cauza creșterii nivelului Dunării. Pot fi impuse restricții de circulație, anunță MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, potrivit datelor transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelului Dunăr

Vremea

București
acum

26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

19°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/25°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

21°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°