Formaţia feminină de volei CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş a încheiat victorioasă campionatul, trecând în partida decisivă a play off-ului de VC Unic Piatra Neamţ cu scorul de 3-0.
După ce în sezoanele trecute formaţia nemţeană era ca o nucă tare pentru echipa mureşeană, în ultimele întâlniri, echipa antrenorului Luka Valerijan a reuşit să depăşească acest complex în ambele partide disputate pe teren propriu, după ce în campionat au pierdut ambele dueluri. Profitând de avantajul terenului propriu, mureşencele s-au impus fără mari probleme în primul set. Cel de-al doilea a fost mult mai echilibrat, dar avantajul a fost permanent al gazdelor. Voleibalistele de la Unic au luptat pentru a restabili egalitatea, dar de la 22-21, „medicinistele” au reuşit două atacuri şi un blcaj şi au încheiat conturile.
Setul trei a fost cel mai disputat şi spectaculos, în special din punct de vedere al evoluţiei scorului. Nemţencele au condus în debut cu 5-1, dar gazdele au reuşit egalarea la 6. La primul timp tehnic avantajul a fost minim de partea echipei nemţene, la fel şi la al doilea. Gazdele, pe serviciul lui Tvetanova, atacurile şi blocajele reuşite de Ivanof, Salaoru, Chiţigoi sau Iancu, bine servite de Ciocian, au reuşit să întoarcă de la 16-18 la 21-18. Moldovencele nu au renunţat însă la luptă şi au restabilit egalitatea, anulând şi două mingi de meci. A treia a fost însă fructificată şi partida s-a încheiat în trei seturi.
Au evoluat: Salaoru, Ivanof, Ciocian, Iancu, Chiţigoi, Tvetanova, Trică-libero.
Formaţia feminină de volei CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş a încheiat victorioasă campionatul, trecând în partida decisivă a play off-ului de VC Unic Piatra Neamţ cu scorul de 3-0.
După ce în sezoanele trecute formaţia nemţeană era ca o nucă tare pentru echipa mureşeană, în ultimele întâlniri, echipa antrenorului Luka Valerijan a reuşit să dep