Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat din 5 martie de la coaforul din zona Perla, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de către procurorii Parchetului General, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Fiul autorului masacrului de la Coaforul Perla cere tatălui său 500.000 de euro despăgubire pentru moartea mamei.
Procurorii au stabilit că, pe 5 martie, Gheorghe Vlădan a intrat într-un coafor din Bucureşti, unde lucra soţia sa, şi a tras cu un pistol marca Glock de calibru 9 mm asupra persoanelor care se aflau în salon. Două femei au murit pe loc, printre care şi soţia lui Vlădan, iar şase persoane au fost rănite. El a tras şi în direcţia altor două persoane, dar nu le-a rănit. Potrivit expertizei efectuate de INML, Gheorghe Vlădan a avut discernământ când a săvârşit fapta. Potrivit anchetatorilor, Vlădan a luat decizia de a-şi ucide soţia şi pe colegele acesteia de la coafor, după ce a citit acţiunea de divorţ depusă la Judecătoria Sectorului 4.
Pe 20 decembrie 2011, soţia sa, Florina Vlădan, a depus la Judecătoria Sectorul 4 Bucureşti acţiunea de divorţ, motivul fiind că Gheorghe Vlădan avea un comportament agresiv, ceea ce a determinat-o să părăsească domiciliul conjugal. ’Decizia victimei de a recurge la acest gest a fost determinată de comportamentul inculpatului care a ascuns documentele de proprietate ale locuinţei comune, unde cei doi soţi îşi aveau domiciliul, a distrus mai multe bunuri personale ale victimei, s-a deplasat la locul de muncă a victimei, unde a aruncat mai multe bunuri personale şi a făcut scandal’, se arată în referatul procurorilor.