Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Iuliei Timoşenko, afectat de o înregistrare video

Publicat in Adevarul, joi 26 aprilie 2012 ·

Ucrainenii au păreri împărţite cu privire la o presupusă înregistrare video care o surprinde pe Iulia Timoşenko deplasându-se sprintenă în celula sa, în pofida acuzaţiilor că i-au fost aplicate rele tratamente, şi îmbrăţişându-se romantic cu avocatul ei, relatează Financial Times în ediţia online.

Clipul, cu o rezoluţie slabă, a fost difuzat pe postul naţional de televiziune la doar câteva ore după ce fostul premier a anunţat că face greva foamei pentru că a fost bătută de gardieni de la închisoare. Avocatul şi membri din tabăra acesteia au declarat imediat că videoclipul este fals şi are scopul să-i păteze reputaţia.

Însă un oficial de rang înalt din domeniul penitenciar a insistat miercuri că înregistrarea este autentică. "Faptul că (înregistrarea) este reală este cu siguranţă adevărat", le-a spus jurnaliştilor Serghei Sidorenko, adjunctul şefului sistemului penitenciar ucrainean, precizând că nu ştie cum a fost făcută publică această înregistrare.

Acuzaţiile reprezintă o întorsătură bizară, în contextul acuzaţiilor formulate de fostul premier cu privire la faptul că este persecutată, afectând relaţiile Kievului cu occidentalii, comentează publicaţia britanică. În cazul în care înregistrarea este autentică, aceasta pare că va submina declaraţiile lui Timoşenko conform cărora suferă de dureri de spate care aproape o împiedică să meargă.

Clipul de trei minute, datat la 15 decembrie 2011, surprinde o persoană care seamănă cu Timoşenko mergând fără să fie ajutată pe tocuri înalte şi apoi sărind în pat, în momentul în care o persoană neidentificată intră în celulă. Această persoană este văzută, ulterior, sărutând un bărbat care seamănă cu avocatul lui Timoşenko, Serghei Vlasenko.

Încarcerată din august 2011, Timoşenko, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Opozanta, care denu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 40 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 35 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 45 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 35 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum 2 ore
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Incident armat lângă ambasada Israelului din Iordania. Trei poliţişti au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident armat a avut loc lângă ambasada Israelului din Iordania. Surse iordaniene au anunţat duminică faptul că un bărbat înarmat a împuşcat trei poliţişti. Agresorul a fost şi el împuşcat.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 3 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°