Campania Naţională „ASIGURĂ-TE!" ajunge în Constanţa! Începând cu 26 aprilie, „GHIDUL ASIGURATULUI" va fi distribuit gratuit în principalele intersecţii ale oraşului, iar constănţenii vor afla astfel cele mai importante detalii despre asigurările auto, de locuinţe şi de viaţă.
Începând din 26 aprilie, broşura „GHIDUL ASIGURATULUI" va fi distribuită în marile intersecţii din Constanţa. Astfel, toţi cei care traversează de astăzi arterele principale ale oraşului vor afla din acest material în format de buzunar informaţiile de bază despre rolul şi importanţa asigurărilor auto RCA şi CASCO, a poliţelor de locuinţă obligatorii şi facultative şi a asigurărilor de viaţă.
Campania Naţională „ASIGURĂ-TE!", cea mai amplă campanie de educare în asigurări din România, a fost demarată pe 20 martie de către APPA - Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, IGPR - Inspectoratul General al Poliţiei Rutiere şi ANPCPPSR - Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, cu sprijinul unor importante companii de asigurări şi de intermediere în domeniu.
Proiectul se va desfăşura timp de 3 luni, până pe 20 iunie, perioadă în care vor fi distribuite în întreaga ţară peste 500.000 de broşuri informative gratuite. „GHIDUL ASIGURATULUI" este prezent în Bucureşti şi în principalele oraşe din ţară - în marile intersecţii, primării, consilii locale, prefecturi, biblioteci, aeroporturi, gări, expoziţii, muzee şi în întreaga reţea INFO EU-RO, precum şi în principalele centre comerciale.
Până în acest moment, „GHIDUL ASIGURATULUI" a fost inclus ca insert în paginile cotidienelor Libertatea şi România Liberă, a fost prezent la SIAMB - Salonul Internaţional Auto-Moto Bucureşti şi a fost distribuit de către promoterii campaniei în marile intersecţii din Capitală, la metrou