Sectoristul Alexandru Ţentiu de la Botanica a devenit erou peste noapte. De fapt, asta l-am făcut noi, cei care am reflectat şi comentat pe toate părţile incidentul în care a fost implicat.
Dacă încercarea poliţistului de a-i pune la punct pe nişte nesimţiţi şi umilinţa la care a fost supus de către propriii colegi n-ar fi fost filmate, întâmplarea ar fi trecut neobservată. Ca şi multe alte situaţii anormale care au loc în fiecare zi, doar că nu sunt prin preajmă camere de luat vederi să le fixeze.
Alexandru nu este un erou, a şi declarat asta. De fapt, el a acţionat aşa cum ar fi trebuit să procedeze un poliţist. Unul care e Om la locul lui, şi nu o brută, cum sunt, din păcate, o bună parte din angajaţii de la Interne. Sectoristul Ţentiu a ieşit din tipare, s-a comportat altfel decât „ai săi", a mers împotriva sistemului şi imediat a fost ridicat la rang de „erou naţional". Invitat la Guvern şi lăudat de premier, avansat în grad de maior de către ministrul de Interne, căutat de presă, aplaudat de toată lumea pe bloguri şi forumuri... Pentru ca spectacolul să fie complet, mai rămânea ca preşedintele Timofti să-i dea vreo medalie, iar deputaţii să convoace o şedinţă specială a Parlamentului.
Să nu se înţeleagă greşit, nu fac şi eu glume proaste pe seama lui Alexandru, pentru care am tot respectul. Ridicol îmi pare modul primitiv, populist, exaltat şi exagerat în care s-a reacţionat în acest caz. Incidentul a avut loc săptămâna trecută. Însă dragii noştri guvernanţi n-au intervenit imediat. Au aşteptat să treacă Paştele Blajinilor şi să vadă până unde va merge revolta internauţilor şi a jurnaliştilor. Cred că numai din cauza dimensiunii la care a ajuns scandalul cazul nu a fost muşamalizat, aşa cum s-a întâmplat, bunăoară, atunci când un ministru fără prea multă cultură a fost prins chefliu la volan, dar se jura că nu era el pe locul şoferului.
Î