Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinuri de onoare şi tunuri de ceremonie

Publicat in Bursa, vineri 27 aprilie 2012 ·

Avalanşă teribilă de oferte în Săptămâna luminată, la Artmark! Timp de două zile a plouat cu propuneri şi tentaţii, cu capodopere şi debutante, vechi, foarte vechi, şi noi, sau destul de noi, şi sculptură, şi pictură, legende şi anonimi, arme fioroase şi delicat mobilier de grădini şi grădiniţe, ba chiar şi vinuri, nu ştiu cât de rare, dar sigur scumpe, nu prea potrivite pentru paranoica pregătire pentru "tradiţionala" masă de Paşte.

Pe ansamblu s-a vândut binişor, de sute de mii de euro, răspândiţi pe loturi ieftine, de luat direct acasă, sau pe piese de zeci de mii de euro. Preţul cel mare nu vine de la capodopere, ci "După baie", pastel de Luchian, un nud cu spatele, etichetat de participări la expoziţii şi cu faţa plină de apariţii în cataloage sau alte publicaţii, totul într-o aureolă de mari colecţii prin care a trecut. S-a vândut cu 86 de mii de euro, un preţ modest faţă de evaluarea de una-două sute de mii de euro la care se spera. Restul sunt piese din seria vestită şi de debut a serilor nebune, cea a celor 25 de capodopere, tocmai bune de inves-tit în ele: "Debarcader pe Sena, dinspre Belleville" de Pallady, dat cu 48 de mii de euro, "Zi de iarnă" de Camil Ressu, o scenă care dovedeşte că şi pe vremuri era zăpadă iarna, s-a vândut cu 32 de mii de euro, iar "Ţăran cu desagă", pe drum, de Rudolf Schweitzer - Cumpăna a reuşit 25 de mii de euro. Tot atât a scos şi Nicolae Vermont pentru "Suflete slave" sau "Crimă şi pedeapsă".

La contemporani, preţurile nici nu se compară. Şeful de clasament este Alexandru Ciucurencu, cu o "Natură statică cu flori şi pensule" de 19,5 mii de euro, urmat fiind de un "Rege nebun" de Corneliu Baba cu numai 9 mii. Din lotul de Musceleanu, florile s-au vândut cu 2,2 mii de euro iar femeia în interior cu 6 mii. Urmează preţuri confuze: Margareta Rădulescu cu 2 mii, Alma Redlinger cu 2,4 mii şi Francisc Chiuariu cu 3 mii. Ş

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Germania au semnat un plan de acțiune comun pentru intensificarea relațiilor. Colaborarea în industria de apărare, printre priorități, anunță Nicușor Dan

HotNews acum 27 minute
Președintele Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă susținută la Berlin alături de cancelarul Friedrich Merz, că România și Germania intenționează să-și intensifice relațiile economice, inclusiv în domeniul industriei de armament, un acord fi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 33 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 33 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 3 ore
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°