Peste zece maşini de epocă, în stare excelentă de funcţionare şi gata să se avânte la drum, chiar şi la mai bine de 60-70 de ani de la fabricaţie, se vor afla parcate în faţa Primăriei Sectorului 2, pentru a întregi atmosfera specială, prilejuită de prima zi a Târgului Anticarilor, care va avea loc de luni până vineri, în Parcul Obor.
Cea de-a XV-a ediţie a Târgului Anticarilor, organizat în ultimii şapte ani de Primăria Sectorului 2, la Obor, pe locul vechiului Târg al Moşilor, va avea loc începând de vineri, de la ora 10.00, până duminică, la ora 18.00.
În cele trei zile ale târgului, iubitorii de antichităţi vor putea vizita cele aproximativ 100 de corturi amenajate pe aleile Parcului Obor şi alte zece standuri din incinta Primăriei Sectorului 2.
Oferta anticarilor va include diverse obiecte de artă, cărţi, fotografii, mobilier de epocă, costume vechi, numismatică şi bijuterii.