Conform Legii nr. 54/2012 privind reglementarea activităţilor de picnic, Primăria Sectorului 6 a amplasat, încă de la începutul lunii aprilie, în zona din spatele Parcului Crângaşi (între parc şi Lacul Morii), cinci grătare pentru bucureştenii dornici să-şi petreacă timpul în aer liber, la picnic. Pentru a veni, încă o dată, în întâmpinarea amatorilor de grătare, în zona Lacul Morii au mai fost amplasate alte două grătare şi, pentru că se apropie 1 Mai, Primăria Sectorului 6 extinde zonele destinate activităţilor de picnic. Conform Legii nr. 54/2012 privind reglementarea activităţilor de picnic, Primăria Sectorului 6 a amplasat, încă de la începutul lunii aprilie, în zona din spatele Parcului Crângaşi (între parc şi Lacul Morii), cinci grătare pentru bucureştenii dornici să-şi petreacă timpul în aer liber, la picnic. Pentru a veni, încă o dată, în întâmpinarea amatorilor de grătare, în zona Lacul Morii au mai fost amplasate alte două grătare şi, pentru că se apropie 1 Mai, Primăria Sectorului 6 extinde zonele destinate activităţilor de picnic.
Astfel, în cartierul ANL „Constantin Brâncuşi" deja se află în curs de amenajare alte şase grătare.
În ambele zone destinate activităţilor de picnic vor fi amplasate şi toalete ecologice.
Pentru a întâmpina orice incident care ar putea interveni, poliţiştii locali vor supraveghea, în permanenţă, locurile unde se află amplasate grătarele.
Prin acest proiect, se urmăreşte atât prevenirea, cât şi reducerea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.