Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Nu exclud varianta intrării USL la guvernare dacă moţiunea de cenzură trece

Publicat in Romania Libera, joi 26 aprilie 2012 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că nu exclude varianta ca USL să intre la guvernare în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată, el precizând că ţara nu trebuie să rămână neguvernată nici măcar o zi după eventuala demitere a Cabinetului Ungureanu, potrivit Mediafax.

"Moţiunea USL este una constructivă. Nu doar vrem să dăm jos Guvernul Ungureanu, vrem să explicăm ce trebuie făcut în următoarele şase luni. (...) În momentul în care avem o moţiune constructivă, însemnă că avem şi o altă soluţie, pe care o propunem. (...) Într-un minut după ce avem rezultatul, vă spunem care e propunerea pe care noi o vom face preşedintelui la consultările pentru formarea unui nou Guvern", a spus Ponta.

Întrebat dacă ar accepta să fie premier, Ponta a precizat că USL este pregătită pentru toate variantele.

"Suntem pregătiţi pentru toate variantele. Când avem rezultatul moţiunii, imediat vă prezentăm tot ce am am pregătit în această perioadă. (...) Deocamdată nu e demis Guvernul Ungureanu. Nu-mi place să vorbim despre pielela ursului din pădure. Nu vreau să creăm iluzii ca să nu avem deziluzii", a spus Ponta.

USL a depus, săptămâna trecută, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, intitulată "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!".

Moţiunea de cenzură a fost citită luni seară în plenul Parlamentului, iar vineri, începând cu ora 9.00, vor avea loc dezbaterea şi votul.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că nu exclude varianta ca USL să intre la guvernare în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată, el precizând că ţara nu trebuie să rămână neguvernată nici măcar o zi după eventuala demitere a Cabinetului Ungureanu, potrivit Mediafax.

"Moţiunea USL este una constructivă. Nu doar vrem să dăm jos Guvernul Ungureanu, vrem să explicăm ce trebuie făcut în următoarele şase luni. (

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în fotbalul românesc. A încetat din viaţă Vasile Simionaş

News.ro acum o ora
Clubul Politehnica Iaşi anunţă decesul fostului mare jucător şi antrenor Vasile Simionaş, considerat o legendă a fotbalului ieşean. Simionaş avea 74 de ani. “Cu adâncă durere şi regret, clubul nostru anunţă decesul fulgerător al fostului mare jucăto

Prețul aurului a atins un nou record istoric înaintea deciziei de politică monetară a Fed

Ziua Constanta acum 26 minute
Cotația aurului a atins miercuri un nou record, în contextul în care tensiunile din Orientul Mijlociu și incertitudinile comerciale au crescut atractivitatea metalului galben, iar traderii așteaptă decizia de politică monetară a Rezervei Federale am

Turcia A fost arestat Primarul Istanbulului, principalul opozant al președintelui Erdogan. „Sute de polițiști au venit la ușa mea“

Ziua Constanta acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri dimineața, potrivit anturajului său, în timp ce mass-media locale citează o anchetă pentru corupție drept motiv

Accident produs la beție. Cât de beat era botoșăneanul de 22, care a intrat cu mașina într-o casă

Botosani News acum o ora
Accidentul de miercuri dimineață, într-o comună din județul Botoșani, a fost produs la beție. Șoferul care a condus mașina direct într-o casă are 22 de ani și era băut. Botoșăneanul, din comuna Dângeni, conducea autoturismul, iar într-o curbă la stâ

UPDATE - Călăraşi: Cinci maşini în care se aflau 14 persoane implicate într-un accident pe A2 / Cinci persoane acuză leziuni

News.ro acum o ora
Cinci maşini în care se aflau 14 persoane au fost implicate, miercuri, într-un accident pe A2 Bucureşti-Constanţa, în judeţul Călăraşi, cinci persoane acuzând leziuni. UPDATE: ISU Călăraşi anunţă că în cele cinci maşini implicate erau 14 persoane, i

Patru arși din Macedonia de Nord, transportați cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române, la un spital din Belgia

Ziua Constanta acum 33 minute
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat marți, 18 martie, de la Otopeni pentru a executa o misiune umanitară pentru transportul a patru pacienţi diagnosticaţi cu arsuri de la Skopje, Macedoni

ANAF trimite notificări proprietarilor care închiriază prin Booking și Airbnb. Controale pentru venituri nedeclarate

Ziua Constanta acum 22 minute
Direcția Antifraudă a început să transmită, atât prin SPV, cât și prin poștă, scrisori de informare/notificare persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. Direcția An

Discuţiile SUA-Rusia privind încetarea focului vor avea loc la 23 martie la Jeddah

News.ro acum 4 ore
Emisarul american pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff a anunţat că discuţiile diplomatice dintre SUA şi Rusia vor avea loc pe 23 martie la Jeddah, Arabia Saudită, transmite The Kiev Independent. Discuţiile, conduse de consilierul pentru securitat

Astronauții americani, blocați în spațiu mai bine de nouă luni, au revenit pe Pământ cu o rachetă a lui Elon Musk

Wall-Street.ro acum 26 minute
După ce au rămas blocaţi mai mult de nouă luni pe Staţia Spaţială Internaţională, doi astronauţi americani, Butch Wilmore și Suni Williams, au revenit recent pe Terra, punând astfel capăt unui foileton spaţial şi politic care a captivat lumea întrea

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°