Asa cum unele erbivore, minate de forta instinctului, pornesc in cautare de pasuni mai grase, de locuri mirabile in care viata aduce a paradis nedestramat, tot astfel politicianul dependent de zaharurile din vata pe bat a traiului bun migreaza linistit spre cornul abundentei. Pentru toti ratacitorii, patria e intotdeauna acolo unde e bine. In spatiul public circula o spunere adesea citata pentru a arata ca in viata politica schimbarea e doar aparenta: „La vremuri noi, tot noi". Miezul de adevar al acestei spuneri se coace mai cu seama in momente de cumpana, cind politicianul confruntat cu spectrul infringerii sau, dimpotriva, ametit de sucul vrajit al cistigului face tot ce ii sta in putere sa-si pastreze statutul, cu pretul renuntarii la grupul care l-a sprijinit sa dobindeasca statutul respectiv. Ideal vorbind, lipsa de onoare e odioasa, iar politicianul migrator ar trebui sa poarte pentru tot restul vietii sale publice stigmatul rusinos al dezonorarii. Practic insa, daca intr-o constructie socio-politica domina lipsa de onoare, inconsistenta de gindire si actiunea orientata de vintul imprejurarilor, nu de forta unui plan coerent, omul politic fara onoare e un biet ratacitor. Pentru asemenea exemplare, a depune ouale intr-un alt cuib e, ca la Cuculus canorus, calea potrivita pentru a asigura supravietuirea speciei. Mai departe, asa cum unele erbivore, minate de forta instinctului, pornesc in cautare de pasuni mai grase, de locuri mirabile in care viata aduce a paradis nedestramat, tot astfel politicianul dependent de zaharurile din vata pe bat a traiului bun migreaza linistit spre cornul abundentei. Pentru toti ratacitorii, patria e intotdeauna acolo unde e bine. Presupunind ca politicianul migrator, numit de fostii colegi tradator, infam, iuda, nu face decit ceea ce natura sa il indeamna sa faca, sa contemplam putin tabloul national al migratiilor de sezon. La tem