Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Oana Zăvoranu, dezvăluiri incredibile: "Ion Talent m-a ameninţat cu moartea! Ştiţi că el are o fetiţă de cinci ani?!"

Publicat in Cancan, joi 26 aprilie 2012 ·

Oana a explicat prin ce "chinuri" a trebuit să treacă la începuturile relaţiei sale cu Pepe şi a povestit câteva episoade emoţionante din intimitatea relaţiei.

"Nu cred că Pepe trebuia să latre pe la emisiuni pentru că mama a spus că nu o place pe soţia lui. Oricum, el era beat şi asta nu este ok. Familia Pascu, o familie de ţigani, acum mulţi ani de zile când l-am învăţat pe Pepe să îşi ţină banii el, nu la maică-sa. Ei se înfruptau cu toţii din sumele aduse de Pepe. Mămica lui avea cheie de la casa noastră şi ne trezeam cu ea peste noi în casă. Atunci umblam şi noi în chiloţi, că eram tineri şi ne iubeam. Eu în toată ecuaţia asta nu îl includ pe Pepe, pentru că el mereu a vrut să îşi depăşească condiţia. E adevărat că a vândut cârnaţi, flori sau mai ştiu eu ce, dar a vrut să facă ceva cu viaţa lui. Lui Pepe îi e ruşine cu familia lui, deşi pozează că totul ar fi ok. Maică-sa spunea că ne face curat în casă şi punea poze cu fostele iubite ale lui Pepe prin casă ca să mă cert eu cu el. Familia lui Pepe a vrut să mă bată pentru că îi spuneam cum să fie independent, cum să muncească pentru el. Au vrut să mă linşeze, urlau la mine să ies afară din casa în care locuiam cu Pepe. Tatăl lui mi-a transmis că omoară, că mă distruge. Vorbeşte Ion Talent de mama că a umblat din floare în floare, dar el ce face? Ion Talent are o fată de cinci sau şase ani făcută cu o femeie de vârsta mea. Probabil o să se joace cu fetiţa lui Pepe.", a spus Oana Zăvoranu la Antena 1. Oana a explicat prin ce "chinuri" a trebuit să treacă la începuturile relaţiei sale cu Pepe şi a povestit câteva episoade emoţionante din intimitatea relaţiei.

"Nu cred că Pepe trebuia să latre pe la emisiuni pentru că mama a spus că nu o place pe soţia lui. Oricum, el era beat şi asta nu este ok. Familia Pascu, o familie de ţigani, acum mulţi ani de zile când l-am învăţat pe Pepe să îşi ţină

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 30 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum 50 minute
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 35 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°