Un brăilean de 48 de ani, care se urcase la volan ameţit bine de alcool, a fost luat la întrebări de poliţişti.
Întrucât avea o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, şoferul s-a ales cu dosar penal.
În noaptea de 24 spre 25 aprilie, la ora 00.10, poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DN 2B, în afara comunei Surdila Găiseanca, un autoturism înmatriculat în Bucureşti. La volan se afla un bărbat de 48 de ani, din satul Brateşu-Vechi, comuna Surdila Greci. Din cauză că acesta emana miros de alcool şi vorbea incoerent, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
"Şoferul a fost condus la Spitalul Făurei, în vederea recoltării probelor biologice de sânge şi stabilirii gradului de alcoolemie, şi, apoi, la sediul secţiei de poliţie, unde i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Un brăilean de 48 de ani, care se urcase la volan ameţit bine de alcool, a fost luat la întrebări de poliţişti.
Întrucât avea o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, şoferul s-a ales cu dosar penal.
În noaptea de 24 spre 25 aprilie, la ora 00.10, poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DN 2B, în afara comunei Surdila Găiseanca, un autoturism înmatriculat în Bucureşti. La volan se afla un bărbat de 48 de ani, din satul Brateşu-Vechi, comuna Surdila Greci. Din cauză că acesta emana miros de alcool şi vorbea incoerent, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alco