- Social - nr. 80 / 26 Aprilie, 2012 …Este vorba, evident, de Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, care, aflam – potrivit agentiilor de presa – ca se afla la ultima misiune condusa, in Romania, de Domnia sa. Vizita FMI va avea loc in acelasi timp cu cea a echipei Comisiei Europene si a Bancii Mondiale. Pe langa alte probleme, la intalnirea celor trei institutii cu Guvernul, cu reprezentanti ai partidelor politice, asociatiilor patronale, bancilor si societatii civile, se va discuta despre ratarea tintelor impuse pentru privatizarea unor companii de stat si listarea la bursa a societatilor energetice. In plus, guvernantii vor trebui sa convinga Fondul ca dispune de resurse suficiente pentru cresterea (de fapt, reintregirea) salariilor bugetarilor. Cu referire la Franks, unii spun ca – cel putin pana acum – ar fi fost adevaratul premier al Romaniei si ca frecventele sale vizite in Romania s-au soldat cu mai multe poveri, in primul rand, cresterea datoriei guvernamentale cu imprumuturi de inca 20 de miliarde de euro. Si se prevede in continuare austeritate severa. De ce am spus mai sus ca pe unde trece Franks lasa urme? Pentru ca Jeffrey Franks a aplicat Romaniei reteta pe care a experimentat-o in 2001 in Argentina (unii analisti numindu-l "asasinul economic al Argentinei”), iar ulterior, in diferite variante in Paraguay, Ecuador si Ucraina. La noi in tara, programul aprobat de Franks a prevazut (prevede in continuare) austeritate severa, accelerarea privatizarilor din domeniile energetic, ferovier, minier, instrainarea aproape fara folos pentru Buget a ultimelor resurse ale subsolului. Or, toate acestea la un loc, ne fac sa nu-l regretam pe domnul Franks – al carui mandat se incheie cu aceasta ocazie – desi, credem, ca nici urmasul lui la sefia misiunii FMI pentru Romania, olandezul Erik De Vrijer, nu va schimba orientarea predecesorului sau. Da, Doamne,