Directori ai companiei Walmart sunt anchetaţi în SUA pentru că ar fi dat mită 24 de milioane de dolari unor oficiali mexicani. “Come on boys, are you committed to international expansion or not?” (“Mă băieţi, sunteţi puşi pe expansiune internaţională sau nu?” se întreabă Financial Times pe pagina lor de opinii “Lex” , comentând că 24 de milioane de dolari este nimica toată la veniturile de zeci de miliarde de dolari ale companiei.

Algoritmul pe care Financial Times îl descrie cu lejeritate în Mexic e unul aplicabil şi în România: politica este arena celor care fac bani. Austeritate înseamnă că populaţia suportă crizele imobiliare, de producţie, de speculă financiară. Regulile “jocului democratic” sunt de aşa natură încât politica să continue să ocrotească interesele financiare.

Spectacolul trecerii parlamentarilor din PD-L la PSD este cea mai bună expresie a acestui “joc democratic”: “Mă băieţi, facem politică sau ce facem?”. Jocul a ajuns la mize mari: se vorbeşte de un parlament unicameral în care ar intra doar cei mai ghiftuiţi dintre politicieni, cei care şi-ar permite campaniile cele mai costisitoare şi ar reprezenta interesele cele mai rentabile. Pentru parlamentarii mai ponosiţi din PD-L , ideea unui unicameral cu 999 de parlamentari ar fi o soluţie, nu are USL loc în judeţe câţi traseişti stau la uşă. Pentru parlamentarii PD-L care sting lumina după ei, reforma administrativă care ar fi trebuit să reducă numărul de regiuni şi judeţe ar fi oportună astăzi în sens invers, prin creşterea numărului de consilii judeţene.

Urmărind acţiunile bucureştenilor care încearcă să strângă cu bani puţini semnături pentru candidatul independent Nicuşor Dan, văd un drum greu care presupune ca oamenii să înţeleagă algoritmul şi să stingă televizorul. Să devină din consumatori de politică pe sticlă cetăţeni. Închiderea OTV şi negocierile Antenelor cu RCS sun