Anul trecut, Jurnalul Naţional a scris despre o escrocherie imensă cu bani europeni. De fapt, era vorba despre o serie interminabilă de delapidări făcute de mai multe administraţii locale, însumând aproximativ 1,5 miliarde de euro anual.
Uniunea Europeană dă pentru crescătorii de animale o subvenţie de 300 de euro pe hectar de păşune, pentru a-şi hrăni natural caii, vacile, oile sau caprele. Cum locurile de păşunat se află în general în proprietatea primăriilor cu complicitate de la guvern, încă de prin 2007, administraţiile au umflat ele subvenţia. Asta, cu toate că europenii se adresau clar doar proprietarilor de animale, fie ei fermieri individuali sau asociaţii agricole. Bineînţeles, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, locurile de păşunat au rămas necurăţate dar banii s-au topit şi pe bătăturile multor primari au crescut vile sau gipane.
În urma demersurilor făcute de Asociaţia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale, condusă de crescătorul de cai Garbis Kehaiyan, şi a campaniei de presă în care ne-am implicat, DNA a început cercetarea penală împotriva mai multor primari, dar s-au şi sezizat forurile europene, inclusiv OLAF. Uşor speriaţi, cei de la putere au modificat ”legea păşunilor” şi au specificat clar că administraţiile locale nu pot umfla subvenţia europeană, că trebuie organizate licitaţii cinstite, la care vor lua parte doar fermieri sau asociaţii agricole. Chestia asta s-a întâmplat acum şase luni şi nu s-a organizat nimic.
Mai mult decât atât, din raţiuni pe care le deducem drept electorale guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a ouat de curând un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care se spune că, pentru a nu haotiza bugetele locale, noua lege a păşunire va fi aplicabilă doar de la 1 ianuarie 2013.
Câteva sute de mii de euro, cât poate şterpeli un primar şmecher de comună din subvenţii, înseamnă de bună-seamă realegerea, dacă