Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a otrăvit copiii fără să-şi dea seama

Publicat in Libertatea, joi 26 aprilie 2012 ·

Tragedie într-o familie din satul vasluian Tufeştii de Jos! O fetiţă nou-născută a murit, iar sora ei geamănă a ajuns în stare gravă la spital după ce s-au intoxicat cu nitriţi. Tragedie într-o familie din satul vasluian Tufeştii de Jos! O fetiţă nou-născută a murit, iar sora ei geamănă a ajuns în stare gravă la spital după ce s-au intoxicat cu nitriţi.

Carmen şi Cristina au venit pe lume prematur, în urmă cu cincisăptămâni. Erau slăbite de atunci, iar mama lor, o adolescentă de 17 ani, a făcut tot ce a putut ca să le întremeze. Din nefericire, la scurt timp după naştere nu a mai putut să le alăpteze, aşa că le-a dat fetiţelor ceai şi lapte îndoit cu apă din fântână, fără să ştie că în fiecare zi le otrăvea puţin câte puţin cu nitriţi.

Zilele trecute, copilelor li s-a făcut rău şi au fost preluate de o ambulanţă. Carmen a murit în drum spre spital, însă sora ei a răspuns la tratament şi a fost salvată de medici. “Am vrut să le am pe amândouă lângă mine. Frumoasele mele! Nu am ştiut că apa e infectată”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, Cristina Lupu, mama gemenelor.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 6 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Bolojan: PNL va propune în Parlament reducerea numărului de parlamentari la 300

Mediafax acum 4 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susţine reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 3 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 2 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 3 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 6 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

SUA: Kamala Harris „rămâne în luptă” şi ar vrea să mai candideze o dată la preşedinţie

HotNews acum 2 ore
Vicepreşedinta democrată a SUA, Kamala Harris, învinsă categoric de republicanul Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, le-a exprimat în privat consilierilor şi aliaţilor săi că are în vedere două opţiuni pentru viitorul ei politic

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°