La Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a fost constituită o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la accidentul de circulaţie de joi, soldat cu rănirea a 32 de persoane.
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti a fost constituită o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la accidentul de circulaţie de joi, soldat cu rănirea a 32 de persoane.
FOTOGALERIE 32 de persoane rănite, după ce un microbuz s-a răsturnat, lângă Mioveni
Din primele cercetări a rezultat faptul că în timp ce conducea un autobuz, într-o curbă uşoară la stânga, pe fondul unei posibile defecţiuni la sistemul de direcţie, Nicolae Mincă (53 de ani) a pierdut controlul asupra autoturismului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, de la o distanţă de aproximativ 3 metri.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor 32 de pasageri ce au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale, iar 5 dintre aceştia, care prezentau răni grave, au fost transportaţi cu 2 elicoptere Smurd la Bucureşti.
Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu a suferit vătămări corporale, iar autobuzul avea inspecţia tehnică periodică valabilă.
"Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii judiciare", au declarat reprezentanții Parchetului.