Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti a anunţat, vineri, că a întrerupt furnizarea de agent termic pentru încălzire către consumatorii din Capitală, după ce, timp de trei zile consecutiv, temperatura medie a aerului exterior a depăşit 10 grade, în intervalul 18.00-6.00.
Potrivit unui comunicat al instituţiei remis MEDIAFAX, măsura întreruperii permanente a furnizării de agent termic pentru încălzire a fost luată în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează la art. 117 că "oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte 10 grade C, între orele 18.00 şi 6.00".
Fac excepţie de la această măsură obiectivele speciale (creşe, grădiniţe, spitale etc.), în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face numai la solicitarea scrisă a conducerii acestora, precizează reprezentanţii RADET.
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti a anunţat, vineri, că a întrerupt furnizarea de agent termic pentru încălzire către consumatorii din Capitală, după ce, timp de trei zile consecutiv, temperatura medie a aerului exterior a depăşit 10 grade, în intervalul 18.00-6.00.
Potrivit unui comunicat al instituţiei remis MEDIAFAX, măsura întreruperii permanente a furnizării de agent termic pentru încălzire a fost luată în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează la art. 117 că "oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte 10 grade C, între orele 18.00 şi 6.00".
Fac excepţie de la această măsură obiectivele speciale (creşe, grădiniţe, spitale etc.), în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face numai la solicitarea scrisă a condu