Compania Arteus Capital Holding, cu sediul la Viena, specializată în managementul profesional al metalelor preţioase, estimează o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro în România în 2012, de peste două ori mai mare decât în 2011, a declarat vineri, pentru Agerpres, directorul executiv al companiei Arteus Capital Ro SRL, Sebõk István, cu prilejul deschiderii reprezentanţei de la Bucureşti.
Compania mai are un birou la Braşov şi a realizat în 2011 o cifră de afaceri de 4,5 milioane euro, la un portofoliu de 600-700 de clienţi.
România este a doua piaţă din regiunea Europei Centrale şi de Est, pentru Arteus, cu o pondere în vânzările totale de 15-17%, pe primul loc situându-se Ungaria, a declarat pentru Agerpres directorul general al Arteus Capital, dr. Varga Zoltan.
El a precizat că în 2011 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 30 milioane de euro, la un portofoliu de 5.000 de clienţi, iar în 2012 estimează o creştere a rulajului de 50%. Anul trecut, profitul companiei s-a majorat de 3,5 ori faţă de 2010.
"Prin deschiderea sediului central, Arteus Capital Holding confirmă prezenţa sa pe piaţa locală. Experienţa grupului de firme Arteus Capital Ro S.R.L. în domeniu arată că, după exemplul oraşului Braşov, şi în Capitală există o necesitate semnificativă în ceea ce priveşte serviciile care asigură păstrarea economiilor în siguranţă. Sediul din Bucureşti oferă posibilitatea tuturor clienţilor de a profita de consultanţa echipei profesionale în managementul metalelor preţioase în Europa-Centrală şi de a găsi soluţia optimă, personalizată de investiţie", a declarat directorul executiv al companiei Arteus Capital Ro S.R.L, Sebõk István.
Reprezentanţa din Capitală, la fel ca şi biroul regional din Braşov, asigură în primul rând servicii profesionale clienţilor care doresc să investească în aur şi