Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine îl mai poate salva pe MRU

Publicat in Gandul, vineri 27 aprilie 2012 ·

La cum a jucat Crin Antonescu la bursa transferurilor politice, trecerea moţiunii de cenzură depinde acum de cât îşi doreşte Victor Ponta să devină premier. Dacă Mihai Răzvan Ungureanu va fi trimis acasă de USL, mutarea logică a lui Traian Băsescu n-ar putea să fie alta decât să-i pună în mână lui Victor Ponta cheile de la Palatul Victoria.

Este dispus însă preşedintele PSD să spună da? Până acum Victor Ponta a evitat să dea un răspuns ferm, evaluând cu prudenţă şansele moţiunii şi asigurând doar că totul este pregătit în varianta în care calculele pe hârtie ale USL se vor adeveri.

Ezitările liderului PSD sunt traduse însă pe înţelesul tuturor de Ion Iliescu. Ar fi o greşeală ca Ponta să accepte funcţia de prim-ministru acum, împins de la spate de Crin Antonescu, a spus tranşat Iliescu, într-o declaraţie acordată Gândul.

Observaţiile bătrânului lider al PSD sunt pe fond corecte. Este foarte riscant ca acum, înainte cu şase luni de alegeri şi la cotă de aproape 50 la sută pentru USL, ca Victor Ponta să-şi asume guvernarea. Aşteptarea este imensă, promisiunile pe măsură, însă banii puţini. Dincolo de momentul de euforie, după două-trei luni, electoratul pe care mizezează USL îşi va pierde răbdarea văzând că salariile şi pensiile nu se măresc, nu că n-ar vrea Victor Ponta sau Crin Antonescu, ci că n-ar putea, într-un exerciţiu responsabil al guvernării. Astfel, fără voie, useliştii ar putea deveni, înaintea alegerilor din noiembrie, artizanii relansării PDL, nu spectaculoase, dar suficient încât propriile procente să fie semnificativ sub 50 la sută şi să fragilizeze poziţia de forţă în negocierea unui nou guvern.

Ca să nu mai luăm în calcul efectele dezastruoase de imagine în cazul în care Victor Ponta ar refuza o ofertă a lui Traian Băsescu de a fi premier în locul lui Ungureanu.

O a doua observaţie corectă a lui Ion Iliescu: Victor

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°