Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCM „respiră“ după victoria cu Bacău

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 27 aprilie 2012 ·

Handbalistele craiovene au părăsit ultimul loc în clasamentul Ligii Naţionale, după ce au învins, la limită, în deplasare o contracandidată la retrogradare, CSM Bacău, scor 22-21

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a predat „lanterna roşie“ a Ligii Naţionale formaţiei CSM Bacău, pe care a învins-o miercuri, în deplasare, la limită, scor 22-21 (12-12). Meciul, contând pentru etapa a 23-a, era extrem de important pentru ambele combatante, care nu trebuia să facă nici un pas greşit dacă voiau să părăsească ultimele două locuri, 13 şi 14, direct retrogradabile în Divizia A. Pentru echipa craioveană au evoluat următoarele jucătoare: Barbu (11 intervenţii), Vlăsceanu (o intervenţie) – Briscan (8 goluri), Lăzărin (6), Han (3), Ianași (2), Gogoriță (2), Crăciun (1), C. Ilie, M. Pătuleanu.

Prin victoria din Moldova, a şasea din acest sezon, handbalistele craiovene au părăsit ultimul loc, pe care se aflau de multe etape, şi cu 12 puncte acumulate au urcat pe poziţia a 12-a, devansând la golaveraj echipa Cetate Deva, care miercuri a fost învinsă, în deplasare, de campioana en-titre Oltchim Râmnicu Vâlcea, scor 41-26.

Dacă îşi va fructifica avantajul terenului propriu, Craiova are şanse mari să prindă locurile care duc la baraj. Mâine, Craiova va juca la Filiaşi, cu Oţelul Galaţi.

Galeria craioveană a avut probleme cu trompetele

Echipa craioveană a fost încurajată la Bacău de o galerie alcătuită din 33 de persoane. Adriana Ungureanu, fostă handbalistă şi totodată suporteră înfocată a Oltchimului, a plătit un autocar pentru craiovenii care au vrut să urmărească pe viu partida. Aceasta a povestit că organizatorii i-au şicanat, nepermiţându-le, în primă fază, accesul în sală cu trompete, tobă şi portavoce. „Nu se aşteptau să mergem aşa mulţi. Ne-au pus să plătim biletul de intrare cinci lei, în timp ce ceilalţi spectatori int

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci, a murit. El avea 82 de ani / Mesajul Nadiei / COSR: A atins perfecţiunea pe pământ. A fost creatorul Nadiei Comăneci şi al gimnasticii româneşti de succes / Mesajul FRG

News.ro acum 2 ore
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a murit la 82 de ani. USA Gymnastics a declarat că Karolyi a murit vineri. Nu a fost indicată cauza decesului. Karolyi şi

Marcel Ciolacu, vizită de lucru la Bruxelles. Se va întâlni cu secretarul general al NATO

Mediafax acum 39 minute
„Întrevederea pe care o voi avea mâine, la Bruxelles, cu noul secretar general al NATO confirmă importanţa pe care Alianţa Nord-Atlantică şi domnul Mark Rutte o acordă României şi rolului său definitoriu în apărarea Flancului Estic. Statutul de memb

Miss Universe 2024 vine din Danemarca. Victoria Kjær Theilvig are 21 de ani, este dansatoare şi visează să devină avocată / Cine a reprezentat România - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Universe 2024, devenind prima daneză din istorie care câştigă concursul. Tânăra de 21 de ani, dansatoare de performanţă, antreprenoare şi avocată aspirantă, a învins mai mult de 120 de alte

VIDEO Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi după ce mașina lor s-a ciocnit cu un alt autoturism și a luat foc, în Vrancea

HotNews acum 2 ore
Două mașini s-au ciocnit violent în noaptea de sâmbătă spre duminică, în orașul Panciu, din județul Vrancea. În urma impactului, una dintre mașini, în care se aflau șoferul de 21 de ani și o pasageră de 17 de ani, a luat foc. Cei doi au fost găsiți

UPDATE - Război în Ucraina: Explozii auzite în mai multe oraşe, inclusiv la Kiev. Polonia şi-a mobilizat avioanele/ Atacul, cel mai amplu din august; ţinta a fost infrastructura energetică

News.ro acum 48 minute
Explozii au zguduit duminică dimineaţă mai multe oraşe ucrainene, inclusiv capitala Kiev, iar Polonia, ţară vecină membră NATO, şi-a mobilizat avioanele după ce Rusia a lansat un atac cu rachete asupra Ucrainei, au anunţat Kievul şi Varşovia, relate

Grav accident feroviar, în Caraş-Severin. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren

Ziare.com acum o ora
O persoană a murit în urma unui accident produs duminică dimineață, 17 noiembrie, la Caransebeş, un autoturism fiind lovit de tren ”În această dimineaţă, în municipiul Caransebeş, pe strada Episcop Miron Cristea, la trecerea la nivel cu calea ferată

Donald Trump, apariţie la gala MMA UFC 309. A venit alături de Elon Musk

Mediafax acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump şi-a făcut apariţia sâmbătă seara la gala MMA UFC 309, care a avut loc la Madison Square Garden. El a fost acompaniat de câţiva dintre aliaţii săi, relatează The Hollywood Reporter. Cu toate că asistarea la lupte de MM

Peste 10.000 de candidaţi susţin duminică examenul de rezidenţiat

News.ro acum 2 ore
Peste 10.000 de candidaţi susţin duminică examenul de intrare în rezidenţiat, în centrele universitare Bucureşti, Craiova, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara. Dintre cei 10.575 de concurenţi, cei mai mulţi sunt înscrişi la Medicină, 2.360 sun

Tragerile Loto 6/49, Noroc și Joker de duminică, 17 noiembrie. Report de peste 2,25 milioane de euro la Noroc

HotNews acum 2 ore
Duminică, 17 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 14 noiembrie, Loteria Română a acordat peste 24.900 de câștiguri în valoare totală de peste 4,94 milioa

Prima doamnă a Braziliei îl atacă public pe Elon Musk

Mediafax acum 4 ore
Rosangela „Janja” da Silva, prima doamnă a Braziliei, l-a insultat pe Elon Musk sâmbătă. În timpul unei intervenţii improvizate la un atelier privind dezinformarea din cadrul G20 Social, un forum care reuneşte activişti şi reprezentanţi ai ONG-urilo

Vremea

București
acum

dum.

3°/8°
lun.

3°/10°
mar.

5°/11°
mie.

6°/12°
Iasi
acum

dum.

2°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/12°
mie.

7°/14°
Constanta
acum

dum.

5°/9°
lun.

6°/11°
mar.

6°/11°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
Timisoara
acum

dum.

0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°
mie.

3°/14°