Unul dintre scopurile declarate ale lui Crin Antonescu e eliminarea PDL-ului ca partid politic de pe scena politică românească, „din motive de igienă“ (apropo: nu visa Traian Băsescu la un moment dat la eliminarea PSD-ului din peisajul politic autohton?). Poate că prin asta președintele penelist vrea să dea de înțeles că vrea să elimine și modul pedelist de a face politică, dar calea pe care a ales-o ca să facă acest lucru e cel puțin bizară și contraproductivă. Crin Antonescu nu pare a fi capabil să evadeze din propria mediocritate, ba o scoate la iveală în mod recurent, cu voluptate și satisfacție.

Ușile PNL-ului, ca și ale celorlalte partide din alianță, se deschid cu atâta ușurință în fața fugarilor pedeliști încît devine evident că politica promovată de Crin Antonescu (și, desi­gur, de colegii lui de alianță) nu e cu nimic mai bună, mai brează, mai morală ori mai știu eu cum în raport cu fața politicii românești în general. Fenomenul trecerii în tabăra cealaltă atunci cînd propria corabie ia apă nu l-au inventat pedeliștii deveniți în ultimele zile peneliști, pesediști ori conservatori. Istoria politică românească a mai cunoscut cel puțin două fenomene similare: cel al legionarilor deveniți comuniști și cel al comuniștilor convertiți la capitalism. Istoric de meserie, Crin Antonescu ar fi putut măcar să trateze cu ceva mai puțin entuziasm convertirile de la pedelism la liberalism care au avut loc în ultima vreme.

Scriam în numărul trecut despre propunerea legislativă inițiată de Marius Dugulescu și Sulfina Barbu privind consilierea în cazul întreruperilor de sarcină, o propunere aberantă, o combinație între fundamentalism religios și ceaușism de tip nou, cu o groază de hibe atît în ceea ce privește filozofia din spatele ei, cît și implementarea ei concretă. În mod interesant, opoziția față de respectiva propunere legislativă a venit din d