O carte de istorie poate furniza informaţii în afara domeniului ei strict de aprofundare a evenimentelor unei epoci sau a prezentării monografice a unui personaj ilustru din sfera politicii, diplomaţiei sau armatei. Istoricul de artă cu oarecare aplecare spre documentarism poate, eventual, găsi referiri la diverşi plasticieni ce şi-au pus măiestria în slujba unui cap încoronat sau la opere ce au avut drept subiect momente epocale din trecutul glorios al patriei. Dar, cam atât! În cartea despre care tratăm mai jos se împleteşte, în chip armonios, istoria cu istoria artei în ampla analiză făcută de autoare vieţii dusă de familia domnitoare. Înclinaţia spre arte a reginei Maria şi orientarea de ea a programului Curţii spre o existenţă condusă după precepte estetice constituie firul călăuzitor al întregului uvraj după a cărui lectură un istoric de artă cu specializare în epoca românească modernă se va găsi mai îmbogăţit.
Ştefania Ciubotaru se ocupă de Familia Regală a României de multă vreme, iar această monumentală lucrare de 554 pagini - iniţial o strălucită teză de doctorat - Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României (1914-1947) (Ed. Cartex, Bucureşti, 2011) îi încununează activitatea.
Încă din introducere, autoarea defineşte viaţa cotidiană şi o diferenţiază de viaţa privată. Se face precizarea că între existenţa publică şi aceea privată există o constantă interdependenţă. Introducerea este, de fapt, un amănunţit studiu istoriografic al subiectului, lucru pe care mulţi dintre autorii zilelor noastre nu-l mai întreprind, ca şi când ar fi primii desţelenitori ai acelui subiect!
În Capitolul I sunt făcute portretele membrilor celor trei familii regale din intervalul stabilit. Prezentarea acestor chipuri este palpitantă şi se citeşte cu mult interes, fiind judicios punctată de citate din memoriile protagoniştilor.
Sunt oferite amănunte interesa
