Am aflat în episodul trecut despre problemele învătământului preşcolar – lipsa grădiniţelor şi reticenţa georgienilor faţă de această formă de educaţie; am cunoscut mai mulţi elevi şi profesori de la ţară, poziţia UNICEF faţă de reformarea sistemului şi proiectele World Vision – una din cele mai active organizaţii pentru protecţia copilului din ţară. ASCULTAŢI VARIANTA AUDIO: Un documentar de Ioana Haşu
Vorbim în continuare despre situaţia elevilor strămutaţi din Ossetia şi Abkhazia, despre accesul la învăţământ universitar şi viitorul şcolilor profesionale în Georgia.
Copiii strămutaţi
Nana Berdzenishivili – coordonator de programe al World Vision Georgia, vorbeşte despre o categorie aparte a georgienilor, cei din regiunile separtatiste, la care autorităţile din Tbilisi nu pot ajunge. Organizaţiile internaţionale sunt singurul lor sprijin:
„Din păcate nu i-am întâlnit niciodată pe aceşti copii din Abhazia pentru că nu avem dreptul să intrăm acolo. Dar am văzut o filmare din timpul seminariilor, organizate de colegii noştri de acolo. Nu mai ţin minte numele lor, erau un băiat şi o fată, li s-a cerut să deseneze o imagine care să reprezinte trecutul şi viitorul. Au împărţit foaia în două: ÎNAINTE şi DUPĂ. La trecut, au făcut ceva indescifrabil, cu multe culori închise, negru şi gri – iar la viitor, au făcut o şcoală colorată cu logoul World Vision în centru. Dacă am fi o echipă egoistă, am putea spune: ce bine, ne-am atins scopul, i-am ajutat, le-am înseninat viitorul! Dar e de foarte trist de fapt. Dacă îşi împart viaţa în două etape, înainte şi după World Vision, înseamnă că până acum nu au avut nicio şansă, nu au fost angajaţi în nicio activitate, nimeni nu s-a ocupat de ei. Şi puteţi pune orice logo acolo, World Vision, Uniunea Europeană, orice.. E la fel de trist. Dar sigur că pe de altă parte trebuie făcută schimbar