O încercare timidă de a răspunde indirect la şapte întrebări legate de alergare.

Sunt multe probleme cu alergarea, sunt multe întrebări la care nu am răspuns, dar, cumva, reuşesc să mă trezesc dimineaţa şi să-mi găsesc timp să mă antrenez. De multe ori mă gândesc să mă opresc, uneori o şi fac, dar într-un fel magic, a doua zi o iau de la capăt.

Iată mai jos şapte păcate ale alergării şi o singură explicaţie:

1. Alergarea e ilogică. De ce ar vrea cineva să renunţe la confortul contemplaţiei pentru a se îneca în sudoare şi o porţie de gâfâială?

2. E matinală. De ce s-ar trezi cineva în creierii nopţii, duminica dimineaţa, să alerge 30 de kilometri?

3. E dureroasă. De ce să alegi crampele musculare în locul mângâierilor?

4. E plictisitoare. La ce naiba te gândeşti în timp ce dai din picioare o oră, două, trei?

5. E inutilă. De ce să fugi dacă nici măcar nu te ajută să slăbeşti atât cât ţi-ai propus?

6. E mortală. De ce s-ar duce cineva să alerge un maraton când există o şansă să-şi piardă viaţa?

7. E însingurată. De ce ar vrea cineva să călătorească atâţia şi atâţia kilometri de unul singur?

Da, acestea sunt doar câteva întrebări la care nu am un răspuns convingător. După cinci ani de antrenamente şi câteva maratoane parcurse nu ştiu ce să spun când mă confrunt cu ele. Trebuie să ştiţi că mi le-am pus şi eu la rândul meu şi nu o dată, dar, cu toate că n-am putut da un răspuns, am continuat să alerg.

Şi am s-o fac până la sfârşit pentru că alergarea e o lume care aparţine fiecărui alergător şi tuturor alergătorilor în acelaşi timp. E o lume în care pătrunzi după primul kilometru şi-ţi dai seama că ai nevoie de hotărâre şi pasiune ca să rămâi, o lume pe care n-o descoperi de la început, dar cu fiecare cursă, fiecare secundă câştigată, fiecare linie de sosire trecută devine tot mai captivantă. Această lume