În perioada 10 - 15 aprilie 2012 a avut loc, la Murray Edwards College, Cambridge, prima ediţie a Olimpiadei Europene de Matematică pentru fete, la care au participat 19 ţări. Echipa României a câştigat o medalie de aur şi trei de argint.
Echipa României a fost formată din patru fete, conduse de Hajnalka Csapó (deputy leader) şi Dan Schwarz (leader).
Lotul României a ocupat locul 2 pe naţiuni (după Polonia); rezultatele individuale ale româncelor au fost:
● Simona Diaconu (clasa a IX a, Bucureşti) : medalie de aur
● Andreea Măgălie (clasa a X a, Bucureşti) : medalie de argint
● Ştefana Lucia Aniţa ( clasa a XII a, Iaşi ) : medalie de argint
● Ioana Maria Tamaş (clasa a XII a, Bucureşti) : medalie de argint
Fetele fac parte şi din lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională.