Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Smithfield Foods repornește combinatul de procesare a cărnii de la Timișoara

Publicat in Capital, vineri 27 aprilie 2012 ·

Compania americană Smithfield Foods a anunțat că reporneşte combinatul de procesare a cărnii de porc pe care îl deține în România, după ce UE a ridicat interdicţia la exportul de carne şi preparate din carne de porc româneşti timp de nouă ani, informează Agerpres.

Smithfield Foods a introdus un software de gestionare mai bun, precum şi capacităţi analitice în SUA, pentru a ajuta la accelerarea timpului pe piaţă.

Noul sistem de producţie va oferi operatorilor mai multe informaţii privind mişcarea carcaselor de animale în combinat şi va permite companiei să reacţioneze mai rapid în cazul în care va apărea un focar de gripă porcină aşa cum s-a întâmplat cu cel care a afectat fermele româneşti ale Smithfield în 2007.

Exportul cărnii de porc din România a fost interzis în UE în 2003, după semnalarea unor focare de pestă porcină. UE a ridicat interdicţia pe 6 decembrie 2011, după ce autorităţile române au demonstrat că au crescut standardele de siguranţă. După instituirea interdicţiei, Smithfield, cel mai mare procesator de carne de porc la nivel mondial, a produs în România numai pentru piața internă.

Focarele de gripă porcină înregistrate la Smithfield în 2007 au provocat companiei pierderi de 13 milioane de dolari, având în vedere că abatorizase peste 50.000 de porci, reducând brusc câştigurile în acel trimestru. Profitul companiei a revenit în 2008.

Upgrade-urile IT la instalaţiile de procesare a cărnii de porc din România vor permite companiei, de asemenea, să urmărească mai bine livrările de carne de porc în timp ce circulă în UE. În următorii doi ani, Smithfield va implementa o suită de aplicaţii de la SAP pentru a ajuta la îmbunătăţirea manipulării în condiţiile în care carnea românească începe să intre pe pieţe competitive din UE. Smithfield aşteaptă noi profituri anuale de 20 de milioane de dolari din exporturi.

Reamintim f

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°