Deputatul PDL Alin Popoviciu a declarat, vineri, că a încercat să facă nişte pariuri cu parlamentarii din opoziţie că moţiunea de cenzură nu va trece, dar aceştia au refuzat acest lucru, scrie Mediafax.
"Am încercat să fac nişte pariuri cu colegii de la opoziţie, dar niciunul nu a vrut să facă un pariu cu mine că moţiunea nu va trece. Asta îmi spune că de fapt ei ştiau lucrul acesta. Eu vă spun că n-o să treacă", a spus deputatul PDL pe holurile Parlamentului înainte de începerea şedinţei Camerelor reunite.
Şedinţa Parlamentului pentru dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a început, vineri, la ora transmiterii acestei ştiri.
La şedinţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor sunt prezenţi premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi membrii Cabinetului său.
Din totalul de 460 de parlamentari, sunt prezenţi 252, iar 208 sunt absenţi.