Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi liderul PSD Victor Ponta s-au atacat reciproc în discursurile susţinute în plenul Parlamentului. Premierul Ungureanu a declarat că România nu este "un magazin pe care să-l închizi când pleci în Dubai", făcând astfel trimitere la declaraţiile recente ale PDL privind vacanţa liderului PSD Victor Ponta.
"Nu pot înţelege de ce respectarea unor angajamente poate fi privită cu atâta lejeritate. Şi, în acest context, doresc să le răspund şi celor care au ridicat semne de întrebare privind oportunitatea primului-ministru al României de a se afla ieri la Varşovia, la Forumul "Europa Centrală şi de Est - China": nu am fost acolo pentru mine, am fost pentru România, pentru a apăra interesele cetăţenilor Romaniei, fiindcă oricum ştim cu toţii ce inseamnă China, înţelegem şi ce înseamnă credibilitatea ţării într-o asemenea relaţie. Credibilitatea unui stat se câştigă greu şi se poate pierde într-o secundă. România nu este un magazin pe care să pui o placă, închizând uşa, şi să spui că te intorci după ce îţi termini vacanţa, eventual, în Dubai", a spus Ungureanu.
Liderul PSD Victor Ponta l-a ironizat pe premierul Ungureanu, transmiţându-i că opoziţia nu vrea să-l critice, ci să-i mulţumească pentru preocuparea personală a sa şi a SIE pentru vacanţele liderilor opoziţiei.
"Să fiţi foarte liniştit domnule Ungureanu: nu ne aflăm aici să vă criticăm, admonestăm,să vă ameninţăm. Încep repede prin a vă mulţumi, apreciez grija personală a dvs şi a SIE pentru siguranţa vacanţelor mele. N-am mers niciodată în vacanţă pe banii de la OMV Petrom. Anul trecut se ocupa de vacanţa mea idolul şi mentorul dvs Traian Băsescu. Securiştii între ei au preocupări comune: unde işi fac vacanţele liderii opoziţiei. Eu şi dl Antonescu n-o să ne preocupăm unde o să fiţi dvs in vacanţă de săptămâna viitoare", a declarat Victor Ponta.