Ungaria se aşteaptă ca noul împrumut preventiv de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să fie mult mai redus decât pachetul de 20 de miliarde de euro prin care statul a evitat colapsul financiar în 2008, scrie portfolio.hu.
Prin noul împrumut, guvernul condus de Viktor Orban intenţionează să plătească datoria publică şi să câştige încrederea investitorilor astfel încât statul să ţină sub control costurile de finanţare, a declarat Antal Rogan, liderul Comisiei economice din parlamentul ungar.
Comisia Europeană a sistat miercuri procedurile de infringement împotriva Ungariei pe tema independenţei băncii centrale, ceea ce permite Budapestei să reintre în negocierile pentru un împrumut preventiv. Primul acord de împrumut a venit într-un moment în care ţara risca falimentul şi a fost primit cu ostilitate de partidele de dreapta, inclusiv Fidesz, cel care acum guvernează.
Acestea considerau că măsurile de austeritate impuse de creditorii internaţionali lasă Ungaria fără independenţă şi suveranitate.
"În 2008 guvernul credea că o să ia un împrumut de 7-10 miliarde euro, dar experţii FMI au decis să dubleze suma", a spus Rogan la un post de televiziune local, adăugând că împrumutul căutat acum va fi mult mai mic. Discuţiile pentru împrumut ar putea începe în două-săptămâni, iar un acord ar putea fi semnat până la sfârşitul lunii iunie.
Guvernul Ungariei, instalat la jumătatea anului 2010, a suspendat acordul de finanţare externă încheiat cu FMI şi CE la finalul lui 2008 şi a adoptat mai multe măsuri economice şi politici controversate, criticate de organismele internaţionale. Aflat în faţa unei crize economice iminente, executivul de la Budapesta a anunţat la sfârşitul anului trecut că are nevoie urgentă de un nou acord de asistenţă externă de la FMI şi CE. Instituţiile financiare internaţionale au tratat însă cu răceală Unga