Răzvan Pascu (27 de ani) a găsit formula unei vieţi trăite ca într-un weekend permanent: un blog de turism care odată investit cu timp şi strategie devine sursa visurilor îndeplinite.
Răzvan Pascu nu deţine reţeta prin care să faci milioane de euro în timpul unei partide de golf. Nu. El are reţeta la care visează majoritatea oamenilor, una mai realistă şi mult mai satisfăcătoare. Cea în care jobul zilnic se mulează vieţii pe care ţi-o doreşti, şi nu varianta în care viaţa este o rămăşiţă a jobului. Iar pentru bucureşteanul nostru, sorţii i-au rezervat şi un job la care nu ar renunţa nici în ruptul capului.
Planuri de pensie, rezolvate
Răzvan Pascu este manager Corporate Clients la Ing. Un corporatist, doar că unul tânăr şi simpatic, cum întâlneşti ceva mai rar, care se ocupă de pensiile altor corporatişti, printre altele. Dar este şi blogger. Unul dintre cei mai citiţi. Cel puţin asta se înţelege din premiul pe care l-a obţinut anul trecut pentru „Blogul anului" la gala de turism Travel Advisor. 50.000 de vizitatori unici intră lunar pe blogul său, pentru impresiile sale din numeroasele călătorii. Pentru că, înainte de toate, Răzvan este un călător.
A văzut, până la 27 de ani, în jur de 40 de ţări din America de Nord, America de Sud, Europa şi Africa. Planuri pe care alţii le fac pentru pensionare, de genul „vreau să văd Marele Zid Chinezesc, piramidele din Egipt, Armata soldaţilor de teracotă din Xi'an, cel mai sudic oraş din lume (Ushuaia), dar şi gheţarul Perito Moreno din Argentina", nu mai sunt fezabile pentru Răzvan. Sunt vise îndeplinite deja.
La rezervaţia de pinguini din Puerto Madryn, Argentina
De fapt, Răzvan îşi îndeplineşte lunar câte un vis frumos, iar de două, trei ori pe an are parte de experienţe la care majoritatea visează o viaţă. Anul acesta, de exemplu, l-a început la New York