Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A renunţat la Şarapova, modelul este Azarenka! Jaqueline a împrumutat până şi gesturile de la numărul unu mondial din ierarhia WTA

Publicat in Pro Sport, vineri 27 aprilie 2012 ·

Jaqueline Cristian are de câteva luni o nouă favorită din circuitul WTA, pe Viktoria Azarenka. Iniţial, modelul a fost Maria Şarapova, dar după ce a semnat un contract de sponsorizare cu bielorusa prin intermediul unei firme de management, românca şi-a schimbat şi viziunea.

"Dacă tot am semnat un contract de sponsorizare cu Viktoria Azarenka, atunci am decis să şi «fur» câteva lucruri din jocul ei, din atitudinea ei", spune Jaqueline Cristian, care primeşte toată îmbrăcămintea de concurs de la bielorusă. Mai mult, ea îşi împleteşte părul ca şi Viktoria Azarenka, iar în timpul serviciului are deja acelaşi tic, să-şi tragă codiţa peste umăr.

Jaqueline este la curent cu faptul că nicio o româncă nu a reuşit să o învingă până azi pe numărul unu mondial din WTA, dar spune că acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. "Într-o zi va pierde şi Azarenka în faţa unei reprezentante a României. Poate o prind chiar eu peste câţiva ani şi poate am să şi reuşesc", s-a ambţionat Jaqueline Cristian.

Şarapova i-a dat sfaturi

Pentru moment, tânăra jucătoare n-a avut ocazia să o întâlnească personal pe Azarenka, dar, în schimb, a avut ocazia de a schimba câteva vorbe cu un alt star al tenisului feminin, Maria Şarapova. "Mi-a spus că trebuie să muncesc foarte mult, tenisul constă în foarte multă muncă, iar la această vârstă să mă axez doar pe activitatea sportivă", ne-a destăinuit Jaqueline.

Programul unei zile obişnuite din viaţa jucătoarei Jaqueline Cristian

5:00 trezirea

6:00 plecarea la antrenament

7:00 începe primul antrenament al zilei, pe teren (2 ore)

9:30 a doua şedinţă de pregătire, una fizică, pe Stadionul "Iolanda Balaş" (o oră şi 45 de minute)

12:00 odihnă

14:00 al treilea antrenament al zilei (3 ore)

19:00 lecţii pentru şcoală

Jaqueline Cristian are de câteva luni o nouă favorită din c

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum o ora
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Mihai Tudose: Azi, când stăm de vorbă, Marcel Ciolacu este potenţialul candidat al PSD la Preşedinţie

News.ro acum 44 minute
Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat, că în prezent, Marcel Ciolacu este potenţialul candidat al partidului la alegerile prezidenţiale. „Referitor la „toate partidele au câştigat alegerile”, unii au comparat, ştiu eu, ca să folosesc o figură

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum 54 minute
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand a luat foc şi cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum 15 minute
UPDATE Armand: Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AEP şi nesemnat de nimeni „UPDATE: La secţia nr. 144 PNL PSD avea 227 iar eu 193. Acum PSD are 227 şi eu doar 6 voturi. Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AE

Rezultate parţiale BEC la europarlamentare, ora 10.00: PSD-PNL - 48,67%, SOS - 5,04%

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut la europarlamentare, potrivit datelor parţiale publicate de BEC la ora 10.00, 48,67%, AUR 14,95%, iar Dreapta Unită 8,63%. UDMR are 6,53%, Partidul SOS 5,04%, iar candidatul independent Nicu Ştefănuţă 3,69%. Ceilalţi compet

Atenționare de călătorie pentru Grecia: Zonele cu risc crescut de incendii, din cauza temperaturilor extreme

Ziare.com acum 10 minute
MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde, în contextul temperaturilor foarte ridicate, există un risc crescut de incendii, în mai multe regiuni. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Naţional de Meteorologie din Grecia

Dosar penal pentru un adolescent care a lovit cu trotineta electrică o fetiță de 6 ani și a fugit. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 35 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a anunțat că un adolescent de 14 ani este cercetat penal de poliţişti după ce a accidentat cu trotineta electrică o fetiţă de 6 ani şi apoi a fugit de la faţa locului. Accidentul s-a produs în municipiul

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°