Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu după căderea Guvernului: Eu personal nu mi-am spus ultimul cuvânt

Publicat in Adevarul, vineri 27 aprilie 2012 ·

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat vineri, după căderea Guvernului său, că a făcut destule în cele 78 de zile de mandat, adăugând că încă nu şi-a spus "ultimul cuvânt".

UPDATE 16.30 Unii miniştri sunt afectaţi serios

După trecerea moţiunii de cenzură, premierul i-a convocat pe miniştrii săi la Guvern într-o ultimă şedinţă, care a fost însă destul de scurtă pentru că Ungureanu a trebuit să mergă la Cotroceni la o discuţie cu Traian Băsescu.

"În scurta discuţie avută cu membrii Cabinetului, premierul nu a lăsat să se vadă că ar fi afectat de votul din Parlament, dar unii miniştri, mai ales din rândul UDMR, sunt serios afectaţi", au relatat surse citate de Mediafax.

Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a căzut astăzi. Prima moţiune de cenzură înaintată de USL faţă de Executivul condus de Ungureanu a primit 235 de voturi pentru, cu patru peste câte avea nevoie pentru a fi aprobată. Vezi aici detalii!

După aflarea votului, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că este onorat că a avut posibilitatea să conducă Guvernul timp de 78 de zile şi că rezultatul votului la moţiune este un efect al democraţiei.

"Aceasta este democraţia şi trebuie să înţelegem toate formele ei. Am fost onorat să conduc un asemenea guvern. Sunt mândru de miniştri care au fost alături de mine în Cabinet. Mă bucur împreună cu ei că am reuşit chiar şi în scurtul răstimp de 78 de zile să facem ceea ce trebuie pentru ţară, iar acest lucru se va vedea. Iar eu personal nu mi-am spus ultimul cuvânt", a adăugat el.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost desemant de preşedintele Traian Băsescu, pe 6 februarie, să preia frâiele Guvernului după demisia lui Emil Boc.

Citeşte pe forbes.ro "Confesiunile unui premier"

Revenim cu detalii!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 6 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 7 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 6 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 2 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 3 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 4 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 4 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°