Concordia Chiajna s-a impus in "derbiul" retrogradarii cu Vointa Sibiu, scor 2-0, in prima partida a etapei cu numarul 28 din Liga 1.
Dupa victoria surprinzatoare cu CFR Cluj, scor 4-2, echipa lui Reghecampf a facut un nou pas important spre evitarea retrogradarii, invingand o contracandita directa in lupta pentru salvare.
Gazdele au controlat prima repriza, insa ocaziile importante au aparut doar spre finalul acesteia, atunci cand s-a produs si deschiderea scorului.
Viorel Dinu a fost cel care a modificat pentru prima data tabela de marcaj, iar pana la pauza Concordia a mai trecut pe langa gol prin Rocha si Krumov.
Sibienii au iesit mai mult la joc in repriza secunda, insa n-au reusit sa se apropie decisiv de poarta lui Nita, iar in cele din urma au incasat un al doilea gol.
In minutul 74, centralul a acordat lovitura de la 11 metri pentru Concordia la un hent in careu al lui Tanc si l-a eliminat pe jucatorul formatiei oaspete. Rocha a ratat penaltiul, dar Iordache a fost atent si a trimis mingea in plasa.
In urma succesului obtinut vineri, Concordia a urcat pe locul 11 in clasamentul Ligii 1, cu 33 de puncte, insa poate pierde cateva pozitii pana la finalul etapei. De cealalta parte, Vointa a ramas pe 15, cu 29 de puncte.
Echipele de start:
Concordia Chiajna: Nita - Krumov, Mamele, Bratu, Guilherme - Popa, Filip, Iancu, Iordache - Dinu, Rocha;
Rezerve: Baruch, Popa II, Pana, Munteanu, Iacob, Mihalcea, Paulinho;
Antrenor: Laurentiu Reghecampf;
Vointa Sibiu: Miron - Tanc, Apostol, Grigore - Maghici, Beza, Dalbea, Postolache - Tatar, Zagrean, Cigan;
Rezerve: Danalache, Lungu, Antohi, Lukanovici, Bunea, Straut, Negut;
Antrenor: Alexandru Pelici.
Concordia Chiajna s-a impus in "derbiul" retrogradarii cu Vointa Sibiu, scor 2-0