Deşi nu prea lungă, această stradă, care făcea legătura între Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi Centrul istoric, are un loc privilegiat în "mitologia" sentimentală a Bucureştilor datorită a două obiective, ce este drept, din "domenii" cu totul deosebite: o biserică şi o berărie ! De fapt, există pe această stradă, ca şi pe altele ale Capitalei, asemenea "alăturări" (le-am putea numi "amestecuri") şi în domeniul arhitectural, căci aici au apărut, de-a lungul vremii, clădiri aparţinând unor stiluri din cele mai diferite: de la neogotic şi clasicist la post-brâncovenesc şi cel secesionist.

"O bijuterie"

Fără îndoială însă, ceea ce a dat renumele străzii este biserica Stavropoleos, ridicată, într-o primă formă, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, la 1724, de către arhimandritul grec Ioanichie Stratonikeas care, in mod chibzuit, a construit-o în curtea unui han ale cărui venituri vor asigura, pentru o vreme, cheltuielile mânăstirii, azilului şi şcolii care vor fiinţa de asemenea aici. În 1871, când epoca unor asemenea amenajări apusese, a fost demolat acest han, iar biserica şi-a continuat existenţa nu lipsită de pagube cauzate de cutremure, ca şi de conflicte de proprietate, dar şi de înnoiri care au făcut-o să devină, aşa cum scria Gheorghe Cretzulescu în cartea sa Podul Mogoşoaiei ca "o bijuterie în teaca ei". La restaurarea bisericii, în stil neobrâncovenesc (pridvorul este asemănător loggiei palatului din Mogoşoaia) şi-a dat concursul, în 1904, şi reputatul arhitect Ion Mincu. Impresia de "delicateţe", cum s-a spus, pe care o degajă această biserică este dată de stucatura sa, executată de meşterul Iordan, care şi-a lăsat semnătura pe peretele dinspre miazănoapte al bisericii, dar şi de frumoasele sale fresce care, din păcate, au avut de suferit.

Ulterior, la începutul secolului XX, alături de biserică a fost ridicată o construcţie