O modificare importantă a apărut în ediţia din acest an a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române. Definiţia termenului “ţigan” a fost reformulată, în sensul că acest cuvânt este unul jignitor, care o dată folosit la adresa cuiva îţi poate aduce o amendă de până la 8.000 de lei. O modificare importantă a apărut în ediţia din acest an a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române. Definiţia termenului “ţigan” a fost reformulată, în sensul că acest cuvânt este unul jignitor, care o dată folosit la adresa cuiva îţi poate aduce o amendă de până la 8.000 de lei.
Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) a solicitat Academiei Române şi Institu-tului de Lingvisti- că Iorgu Iordan să schimbe definiţia din DEX a termenului “ţigan”.
Motivul invocat de CNCD este că în realitate folosirea acestui cuvânt e ofensatoare, iar DEX-ul nu explică acest fapt. Ca urmare, cuvântul “ţigan” înseamnă acum “epitet peiorativ dat unei persoane cu comportament necivilizat”, iar folosirea lui e considerată de CNCD discriminare. “Acest lucru se pedepseşte contravenţional de CNCD cu amenzi de la 400 de lei până la 8.000 de lei”, a spus avocata Ionela Vasile, pentru Libertatea.
Deputatul minorităţii rrome Nicolae Păun (foto) salută decizia Academiei Române şi o consideră un act de dreptate făcut minorităţii pe care o reprezintă în Parlament: “E o decizie corectă. Aşa cum am mai spus, cuvântul ţigan e unul jignitor la adresa noastră. Poate doar Florin Cioabă, care s-a opus acestui demers, consideră că vechea definiţie , care însemna «om cu apucături rele», i se potriveşte, însă noi, rromii, nu vrem să fim catalogaţi astfel”.
Presa britanică a publicat, ieri, imagini surprinse în diverse locaţii din Londra, unde erau adunaţi, în grupuri, numeroşi rromi din România. Conform jurnaliştilor din Regat, aceştia ar pregăti “acţiunile” pe care au de gând să le pună în aplicare