Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trece sau nu?

Publicat in Pandoras, vineri 27 aprilie 2012 ·

Zi mare pentru toți politicienii azi, 27 aprilie. Se votează moțiunea de cenzură. Nu se știe însă exact ce se va întâmpla după, dacă Guvernul actual cade. Mie mi se pare o scenă de film – respectiv Game of Thrones (dacă știți serialul) – toți îl vor doborât pe rege dar nimeni nu știe ce se va întâmpla după ce acesta va fi înfrânt. Și în timp ce în sud se dă bătălia între cele două forțe, Întunericii din nord se apropie – un fel de UE – varianta fantasy, dacă vreți .

În eventualitatea succesului moţiunii, actuala putere ia în calcul şi varianta de a nu îşi mai asuma o guvernare până la alegeri, socotind că USL ar avea de pierdut dacă se înhamă la alcătuirea unui Cabinet până în toamnă. USL pe de altă parte anunţa că e pregătit să preia guvernarea, dar fără a oferi prea multe detalii. Opoziţia poate miza pe 153 de voturi la Cameră şi pe 70 de voturi la Senat, în total pe 223 de voturi, astfel încât soarta Guvernului poate fi hotărâtă de voturile parlamentarilor neafiliaţi şi eventualele noi dezertări din tabăra puterii.

Oricum azi va fi aglomerație mare de politicieni pe la Parlament, poate așa cum nu s-a mai văzut de mult timp. Aș spune că e o zi perfectă pentru cei ce vor să demonstreze dar știu că nu e cazul pentru că indiferent de rezultate în w-end, peste tot în țară – indiferent de culoarea politică a celor care conduc orașele, orășelele, satele, cartierele – micii vor sfârâi liniștiți pe grătare iar berea va curge și mai lină pe gâtul însetaților.

Dedicație tuturor celor afectați de căldură și de stres azi

Previziuni, ceva?

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Zi mare pentru toți politicienii azi, 27 aprilie. Se votează moțiunea de cenzură. Nu se știe însă exact ce se va întâmpla după, dacă Guvernul actual cade. Mie mi se pare o scenă de film – respectiv Game of Thrones (dacă știți serialul) – toți îl vor doborât pe re

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 2 ore
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 2 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum o ora
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum 41 minute
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 41 minute
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°