Dacă tot s-a degradat discursul politic până într-acolo încât până şi moţiunile de cenzură au ajuns să nu mai poată fi ambalate stilistic decât în interjecţii guturale, de ce să nu ne aducem şi noi o contribuţie modestă? La cele din titlu, mai putem adăuga: Jos FMI! Jos Europa! Huo, America! Nu ne vindem ţara! Foarte bine, urăm USL să facă toate lucrurile acestea, pentru că e timpul să ne reamintim din ce material este făcută elita românească.

Când fostul prim-ministru britanic Harold Wilson spunea că "în politică, o săptămână este o perioadă lungă de timp", el n-avea cum să bănuiască faptul că va fi făcut de ruşine de practica politică dâmboviţeană. În România, se vede treaba, o zi este o perioadă politică foarte lungă. Dimineaţa, la micul dejun, ai majoritate în parlament, la prânz dreapta devine stânga, care la siestă devine dreapta-dreaptă iar la cină redevine stânga şi majoritatea s-a evaporat spre gloria eternă a principiilor imuabile. De fapt, nu numai Wilson n-ar fi înţeles ce se întâmplă la Bucureşti, dar chiar şi observatorii contemporani ai vieţii noastre politice au dificultăţi să dea de cap misterelor politice ale Bucureştiului. Cei câţiva reprezentanţi diplomatici ai unor ţări occidentale cu care am discutat în ultimele zile s-au declarat stupefiaţi de dezinvoltura cu care politicienii PDL trec la PSD şi PNL ca şi cum loialităţile politice, convingerile şi angajamentele doctrinare n-ar fi decât nişte mofturi. Toată lumea înţelege că peste tot în lume există o anumită doză de oportunism, dar proporţia acestei migraţii politice îl nedumereşte pe occidental pentru că aceasta nu se explică exclusiv prin oportunism ci indică spre altceva, mai profund, ceva ce nu face parte din înzestrarea genetică a politicianului din Vest dar este inseparabil de substanţa celui român.

Pentru că în România n-aduce anul ce-aduce ceasul, este imposibil să