Marin Florea, 29 de ani, s-a înscris la Românii au Talent ca să-şi demonstreze talentul său la engleză. El susţine că pentru el această limbă este o trăire. Tânărul a explicat că acest domeniu este foarte greu şi câteodată îi vine să renunţe. A urcat pe scena de la Românii au Talent unde a încercat să cânte mai multe piese româneşti în engleză.
Mihai Petre a apăsat butonul roşu la nici 20 de secunde după ce acesta şi-a început momentul. A fost urmat imediat de Andi şi de Andra. Este vorba despre o premieră în semifinala de la Românii au Talent.
"Este vina noastră că ai ajuns aici, chiar îmi pare rău că s-a ajuns aici. Tu trebuie să traduci în continuare", a spus Andra.
"Eu zic să fii fericit fiindcă mie mi-a plăcut tare mult", a spus Mihai. Îţi vine să crezi? Profesoarele de peste 40 de ani l-au impresionat pe Mihai Petre: "Nu mă aşteptam să rupeţi scena, dar îmi place" Bâtrânul surd, dar "tras ca prin inel" a făcut performanţă: "Şi criza financiară a amuţit în faţa dvs"
Marin Florea, 29 de ani, s-a înscris la Românii au Talent ca să-şi demonstreze talentul său la engleză. El susţine că pentru el această limbă este o trăire. Tânărul a explicat că acest domeniu este foarte greu şi câteodată îi vine să renunţe. A urcat pe scena de la Românii au Talent unde a încercat să cânte mai multe piese româneşti în engleză.
Mihai Petre a apăsat butonul roşu la nici 20 de secunde după ce acesta şi-a început momentul. A fost urmat imediat de Andi şi de Andra. Este vorba despre o premieră în semifinala de la Românii au Talent.
"Este vina noastră că ai ajuns aici, chiar îmi pare rău că s-a ajuns aici. Tu trebuie să traduci în continuare", a spus Andra.
"Eu zic să fii fericit fiindcă mie mi-a plăcut tare mult", a spus Mihai. Îţi vine să crezi? Profesoarele de peste 40 de ani l-au impresionat pe Mihai Petre: "Nu mă aşteptam să rupeţi scena, dar