Lionnel Luca, un deputat francez care are origini române, a generat o polemică în timpul unei reuniuni în sprijinul campaniei prezidenţiale a lui Nicolas Sarkozy, insultându-i pe rivalul acestuia, François Hollande, şi pe partenera lui, Valerie Trierweiler, pe care a numit-o „rottweiler", scrie „Le Figaro".
Membru al partidului UMP, deputatul a participat marţi seara la o reuniune publică de susţinere a lui Sarkozy, la Saint-Laurent-du-Var, în apropiere de Nisa, în care a vorbit în stilul său caracteristic despre mulţi dintre candidaţii la prezidenţiale, notează „Le Figaro".
Uneori critic la adresa preşedintelui în exerciţiu, pentru început, Lionnel Luca a ţinut să-şi declare sprijinul pentru Sarkozy.
Ulterior, deputatul, care este renumit pentru declaraţiile sale şocante, i-a insultat pe contracandidatul socialist al lui Sarkozy, François Hollande, şi pe partenera acestuia, jurnalista Valerie Trierweiler.
„Hollande a găsit o femeie, Valerie Rottweiler. Şi acest lucru nu este ceva simpatic pentru câine", a declarat Luca.
Parlamentarul a confirmat apoi pentru AFP că aceste afirmaţii îi aparţin şi le-a calificat drept „foarte amuzante". „Şi este adevărat că un câine rottweiler nu cere nimic nimănui, în timp ce ea...", a adăugat acesta.
Echipa de campanie a lui Hollande a denunţat „injuriile abjecte" ale lui Lionnel Luca şi i-a cerut lui Nicolas Sarkozy să le condamne.
Purtătoarea de cuvânt a lui Sarkozy, Nathalie Kosciusko-Morizet, a condamnat joi seara afirmaţiile lui Luca, apreciind că „misoginismul şi insultele nu pot ţine locul unei argumentaţii politice".
Şi Sarkozy a condamnat declaraţiile, în timpul unei emisiuni la postul France 2. „Îmi pare rău dacă a fost lezată", a afirmat preşedintele-candidat, adăugând că ar „detesta să i se întâmple acelaşi lucru Carlei", soţia sa.